Poliţist luat la pumni de către un elev de la o şcoală de şoferi. Acesta s-a enervat după ce a fost declarat respins după ce a dat „oraşul”.
„În data de 3 ianuarie a.c., cetățeanul B.V.S., domiciliat în Baia Mare, s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș în vederea susținerii probei de examinare practică pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. După susținerea probei practice a fost declarat respins. Examinatorul, agentul de poliție, i-a explicat motivele respingerii, însă cetățeanul a devenit recalcitrant și violent”, se arată într-un cpmunicat al Prefecturii Maramureş.
Bărbatul a lovit cu pumnul geamul din partea față stânga a autoturismului, care s-a spart, iar mai apoi a devenit violent și l-a lovit pe agentul de poliție în piept.
”Infracțiunea de ultraj a avut loc în autoturismul cu care s-a desfășurat proba de examinare practică, după susținere, în vehiculul oprit în parcarea din spatele Sălii Polivalente ”Lascăr Pană” din Baia Mare. Cetățeanul a părăsit autoturismul după lovirea agentului de poliție și s-a îndreptat pe strada Oituz, în zona Bisericii Penticostale ”Muntele Sionului”. Situația a fost anunțată instituției abilitate (Poliția Municipiului Baia Mare), iar ulterior cazul a fost preluat de către procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare”, a declarat prefectul de Maramureş, Vasile Moldovan.