In weekendul recent incheiat, Serviciul Public Judetean Salvamont-Salvaspeo Cluj a fost implicat, alaturi de alte institutii de profil, in doua ample actiuni de cautare a unor persoane ratacite.
„Salvamontistii clujeni si-au facut si de aceasta data datoria, intervenind prompt si eficient pentru salvarea unor vieti aflate intr-o evidenta stare de pericol. In spatele acestei organizari optime a actiunilor de salvare si a mobilizarii ireprosabile stau numeroasele exercitii, antrenamente de pregatire si cursuri de perfectionare la care salvatorii montani clujeni participa in mod continuu”, a declarat Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj .
Astfel, in dimineata zilei de sambata, 2 iunie a.c., dispeceratul Salvamont Cluj a fost solicitat prin apel de urgenta in vederea cautarii unei persoane ratacite in zona varfului Ijar din Muntii Gilaului, mai exact pe platoul dintre lacul Tarnita si Uzina. Avand in vedere faptul ca persoana respectiva nu a mai fost vazuta inca din timpul zilei de marti, 29 mai, iar disparitia sa a fost anuntata abia dupa cinci zile, salvamontistii clujeni au procedat, in regim de urgenta, la cautarea acesteia in zona indicata.
In cadrul actiunii, derulate pe parcursul a doua zile, pana in seara zilei de duminica, 3 iunie, au mai participat un detasament de Jandarmi din localitatea Belis si politisti din cadrul structurii teritoriale Huedin. Initial, in pofida vastelor cautari, persoana cautata de nu mai putin de 30 de oameni nu a fost gasita, aceasta reusind insa sa se intoarca la locuinta singura, in cursul zilei de luni, 4 iunie.
Intrucat pe parcursul actiunii de cautare un politist a fost muscat de o vipera, salvamontistii clujeni au intervenit prompt, cu un vehicul de teren, pentru transportarea celui muscat pana la intalnirea cu echipajul de pe Ambulanta.
In acelasi timp, in seara zilei de 3 iunie, la intoarcerea spre baza, Salvamont Cluj a fost solicitat pentru gasirea a doua persoane ratacite in zona localitatii clujene Calea Lata, la limita cu judetul Salaj. Cautarea acestora a fost facilitata de realizarea unui contact telefonic intre cele doua parti, salvamontistii clujeni reperandu-i in scurt timp, cu ajutorul informatiilor transmise, analizate prin consultarea imaginilor preluate din satelit. Dupa recuperarea persoanelor ratacite, aflate intr-o evidenta stare de epuizare fizica, acestea au fost predate echipajului de pe Ambulanta.
Comments 1