In noaptea de luni spre marti, in jurul orei 0.15, administratorii unui restaurant din Gara Baia Mare au cerut ajutor politiei dupa ce Gabriel Breban, un barbat de 30 de ani aflat sub influenta bauturilor alcoolice, a inceput sa se lege de ceilalti musterii.
Omul a devenit agresiv, iar ca lucrurile sa nu degenereze s-a cerut interventia fortelor de ordine. In local a intrat un agent al Politiei Transporturi Feroviare Baia Mare, dar acesta nu a apucat sa faca nimic pentru ca a fost lovit cu pumnul in plina fata. Un coleg al acestuia i-a sarit in ajutor, dar a iesit nu doar sifonat din scandal, ci si cu hainele rupte. Gabriel Breban l-a lovit inb abdomen si i-a sfasiat si uniforma.
Pana la urma, scandalagiul a fost retinut, dar pentru ca era intr-o stare avansata de ebrietate a fost dus la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare. Potrivit unor surse, Gabriel Breban chiar a cerut sa fie internat, declarand ca are nevoie de ingrijiri pentru ca de fiecare data cand bea devine agresiv. Barbatul a motivat ca ar avea aceste probleme din cauza unei meningite de care a suferit in copilarie.
Comisarul Stefan Bora, seful Politiei Transporturi Feroviare Baia Mare, a declarat ca agentii s-au prezentat la medicul legist pentru efectuarea expertizei. Agresorul este cercetat de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare pentru ultraj.
Sursa: Vasile Dale