Pentru comisar şef de poliţie Gherman Mihai fiecare zi este plină de provocări şi de eforturi. Şef al Poliţiei oraşului Târgu Lăpuş şi tată a patru copii, acesta ştie cât este de importantă siguranţa, mai ales atunci când vine vorba despre cei mici. Astfel, multe dintre acţiunile întreprinse de echipa pe care o coordonează se desfăşoară în scopul siguranţei copiilor.
În cadrul evenimentului „Vino să învăţăm împreună”, organizat în această săptămână în colaborare cu Asociaţia „Mămici din Ţara Lăpuşului” şi cu psihologul Mureşan Valentina, poliţistul şi-a consacrat câteva ore pentru a se întâlniri cu mămici şi a discuta, ca de la părinţi la părinţi, despre prevenirea victimizării copiilor.
În era tehnologiei şi secolul vitezei, în contextul diversificării modalităţilor de petrecere a timpului liber a copiilor, este important să facem faţă provocărilor. În acest sens, comisarul şef de poliţie a punctat aspecte legate de siguranţa pe internet, siguranţa rutieră, siguranţa persoanei şi a bunurilor.
Astfel de parteneriate duc la identificarea unor soluţii de rezolvare şi, prin urmare, la creşterea eficienţei activităţilor de prevenire şi combatere a victimizării minorilor.