Astăzi, polițiștii Secției 7 Suciu de Sus și Târgu Lăpuș, împreună cu Grupa Canină și polițiștii specializați ai Biroului pentru Protecția Animalelor, sprijiniți de jandarmii maramureșeni au acționat cu efective lărgite pentru descurajarea comiterii de fapte antisociale și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona Ponorâta-Stârci și zona adiacentă.
Polițiștii au intervenit pe mai multe paliere, fiind verificate respectarea regimului domicilierii și reședinței, a faptelor ilegale din domeniul silvic, prevenirea și combaterea faptelor de natură judiciară, dar și domeniul protecției animalelor.
Polițiștii au legitimat peste 70 de persoane, au verificat 38 de autovehicule și au executat șase mandate de aducere.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.140 de lei pentru abateri la regimul rutier, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și în domeniul silvic. Totodată, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au constatat nouă abateri privind linia de muncă desfășurată.
Concomitent la Școala Gimnazială din Coroieni, 60 de elevi au fost părtași în cadrul unei activități educativ-preventive, în urma căreia polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor le-au transmis informații referitoare la grija pe care trebuie să le-o ofere animalelor și cu privire la regimul contravențional și penal din acest domeniu.
Pentru a conștientiza aspectele privind siguranța lor, polițiștii au dezbătut cu aceștia teme precum delicvența juvenilă, bullyingul, adoptarea unui comportament preventiv în societate, răspunderea contravențională și juridică, precum și educație rutieră.
Acțiunile operative și informativ-preventive continuă în zona de competență pentru ca cetățenii să fie în siguranță și, totodată, pentru combaterea faptelor antisociale!
Problema mare se dau amenzi dar cine le plătește,cât la suta se încasează din ele?