Poliţiştii desfăşoară frecvent acţiuni în cooperare cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român. Ieri, 27 februarie, o acţiune similară s-a desfăşurat pe raza oraşului Baia Sprie.
Au fost verificate 38 de autoturisme şi aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.800 lei. Ca măsuri complementare s-a dispus reţinerea a două permise de conducere şi a cinci certificate de înmatriculare.
Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celorlalţi participanţi în trafic, vă reamintim că este necesară remedierea tuturor problemelor tehnice ale autoturismelor pe care le conduceţi. Veţi elimina atât posibilitatea producerii unui eveniment neplăcut în trafic cât şi aplicarea unor sancţiuni primite de la poliţişti.