Poliţiştii au prins în flagrant un sighetean care încerca să vândă ilegal artificii. În această perioadă oamenii legii desfăşoară acţiuni ample de verificare avându-se în vedere faptul că mulţi cetăţeni din Maramureş urmează să sărbătorească Crăciunul pe rit vechi. Astfel, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculase au intensificat controalele pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei.
Poliţiştii au efectuat controale în piaţa din municipiu şi la sediile unor societăţi comerciale și au verificat activitatea mai multor persoane fizice şi juridice, autorizate să deruleze operațiuni cu astfel de articole.
Numai în cursul zilei de vineri, 5 ianuarie, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au prins în flagrant, în piaţa din municipiu, un sighetean de 47 de ani, care încerca să ofere ilegal spre vânzare baterii de artificii către persoane fizice neautorizate. Întreaga cantitate de materiale pirotehnice, respectiv şapte baterii de artificii, a fost ridicată de poliţişti în vederea expertizării.
Pe numele sigheteanului a fost întocmit dosar penal iar acum este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului articolelor pirotehnice.