O societate mai bună se construiește prin educație. Iar în calitate de polițiști rutieri, dacă ne dorim siguranță și disciplină în trafic, întotdeauna cu bucurie ne adresăm copiilor, pentru a-i învăța regulile de circulație. Însă este extrem de important ca și dumneavoastră, părinții, să adoptați o conduită corectă în trafic. Indiferent că sunteți conducători auto sau pietoni, să nu vă permiteți nici o concesie, mai ales atunci când sunteți cu copiii dumneavoastră, pentru că pentru noi cele mai grele experiențe sunt accidentele rutiere în care victimele sunt copii.
La Grădinița cu Program Prelungit „Otilia Cazimir” din Baia Mare, polițiștii Biroului Rutier s-au întâlnit cu aproximativ 100 de copii, prin proiectul educațional, intitulat MICUL PIETON, inițiat de reprezentanții Grădiniței.
Polițiștii au discutat cu copiii despre regulile de circulație, despre siguranța lor pe stradă, pericolele cu care se pot confrunta și cum pot evita accidentele.
De asemenea micuții au avut ocazia să urce într-o mașină a poliției, să îi vadă dotările și modul de funcționare. Un alt vehicul care le-a stârnit interesul a fost motocicleta. Fiecare dintre ei a dorit să imortalizeze momentul printr-o fotografie.
Stimați adulți, susțineți educația copiilor dumneavoastră, e singura lor șansă pentru un viitor mai bun și pentru o viață în siguranță!