În ultima săptămână, poliţiştii de la transporturi au constatat 75 de infracţiuni comise în zona staţiilor de cale ferată, porturilor sau aeroporturilor şi au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale, pentru neregulile depistate în aceste zone.
În perioada 23 februarie – 2 martie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi a Poliţiei Române, poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii incidente transporturilor feroviare, aeriene şi navale.
Astfel, poliţiştii de la transporturi au patrulat în 363 de staţii de cale ferată, în 589 de trenuri de călători şi în 195 de alte zone de risc (aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale).
În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 75 de infracţiuni, fapte de comiterea cărora sunt bănuite 52 de persoane, dintre care 35 au fost prinse în flagrant delict.
33 de persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Faţă de 15 persoane s-a luat măsura controlului judiciar pentru 30 de zile, faţă de 16 persoane s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar pentru alte două persoane s-a dispus măsura arestului pentru 30 de zile.
În această perioadă, poliţiştii de la transporturi au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale şi au confiscat bunuri în valoare de 350.000 de lei.
Totodată, poliţiştii de la transporturi au depistat 7 urmăriţi la nivel naţional, 3 minori lipsiţi de supraveghere şi 4 deţinători de substanţe halucinogene.