Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au executat 86 de misiuni, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Maramureș. Cele 226 de efective angrenate au procedat, prin mijloace specifice, la verificarea interdicțiilor persoanelor aflate în izolare la domiciliu, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor reveniți în țară, depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag sau nu respectă măsura izolării la domiciliu aflate în evidențe, respectiv verificarea respectării interdicțiilor impuse societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate. Au fost verificate la nivelul unităților administrativ-teritoriale peste 2700 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, în conformitate cu prevederile ordonanței militare. S-au aplicat de către organele abilitate pentru nerespectarea legislației în vigoare 128 de sancțiuni în valoare de 365.805 lei.
De asemenea, au fost confiscate bunuri materiale și aplicată pentru fapte de natură economică o sancțiune contravențională în valoare de 2000 lei. În cadrul misiunilor executate, 125 de persoane nu au respectat prevederile Ordonanței Militare nr.3/2020 cu privire la interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei. În conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr.7/2020 personalul gărzilor forestiere teritoriale și județene sau cu atribuții de control/de pază pe linie silvică va participa în dispozitivele de ordine publică și control al circulației pe drumurile publice, împreună cu personalul Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Apărării Naționale, în vederea desfășurării activităților/controalelor specifice pe linie de control silvic. Controalele specifice se fac în punctele de control existente, în funcție de personalul disponibil la nivelul gărzilor forestiere sau cu atribuții de control/de pază pe linie silvică. De asemenea, la intrarea în România, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care nu prezintă simptome asociate COVID-19, completează o declarație pe propria răspundere, al cărei model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin care își asumă locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse.
Aceștia nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu/carantinare, cu condiția asigurării de către angajator a materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19. Prevederile se aplică în mod corespunzător conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care de deplasează în interesul desfășurării profesiei din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în România, ca stat de rezidență al conducătorului auto, indiferent dacă deplasarea se face la bordul autovehiculului de transport marfă sau prin mijloace individuale sau în cont propriu. Aceștia trebuie să prezinte, la intrarea în România, o adeverință de salariat, asumată de angajator. Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care tranzitează teritoriul României, nu sunt obligați să completeze, la intrarea pe teritoriul României, declarația epidemiologică, dacă respectă următoarele condiții minimale: utilizează doar coridoare de tranzit și puncte pentru trecerea frontierei de stat situate la capetele acestor coridoare, aprobate de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne, fiind interzisă abaterea de la acestea; tranzitarea teritoriului României se face într-un interval de timp minim, fără a depăși 48 de ore de la intrarea în România, incluzând și perioadele de staționare pentru odihna zilnică normată; staționarea autovehiculului se realizează exclusiv în parcări situate pe coridoarele de tranzit, marcate în mod corespunzător. În cazul nerespectării condițiilor prevăzute de Ordonanța Militară nr.7/2020 conducătorul autovehiculului va fi obligat să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea sa. Autovehiculul poate fi preluat, în acest caz, de un reprezentant al deținătorului. La intrarea în România, conducătorul auto este obligat să aplice, pe părțile vitrate ale autovehiculului (parbriz), un colant special pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, respectiv să păstreze asupra sa formularul de tranzit al cărui model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Conform datelor centralizate la Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Maramureș în izolare la domiciliu sunt 2693 de persoane, statistică ce include si membri familiei. În cele de 38 locații de carantinare se află 1178 de persoane venite în țară din state situate în zona roșie, care conform procedurilor stabilite au intrat în carantină instituționalizată. Au ieșit din izolare la domiciliu 3926 de persoane, respectiv 329 de persoane din carantină instituționalizată.AA
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență solicită cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare, regulile de igienă și de distanțare socială stabilite de către specialiști.