În cadrul acţiunilor organizate ieri pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea transportului ilegal de material lemnos, poliţiştii au identificat trei conducători auto care transportau material lemnos fără a avea avize de însoţire sau documente de provenienţă.
Conducătorii auto identificaţi în trafic în localităţile Vişeu de Sus, Petrova şi Suciu de Sus, au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor legale în domeniu, cu amenzi între 5000 şi 6000 de lei.
Totodată materialul lemnos de esenţă fag transportat de aceştia, în cantitate de aproximativ 23 mc, a fost confiscat şi predat Ocoalelor Silvice arondate zonelor respective. (foto arhivă)