Pentru al cincilea an consecutiv, poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Maramureş şi cei de la Poliţia Oraşului Baia Sprie, împreună cu mai multe clase de elevi ai Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie au participat, alături de reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Maramureş, la o activitate de împădurire desfăşurată în cadrul Campaniei „Luna plantării arborilor”. La acţiunea de azi au participat şi reprezentanţi ai Primăriei Oraşului Baia Sprie şi ai Gărzii Forestiere.
Direcţia Silvică Maramureş a pus la dispoziţia participanţilor echipamente de protecţie, unelte şi puieţi. Elevii, poliţiştii şi cadrele didactice, asistaţi şi îndrumaţi de specialişti din cadrul Ocolului Silvic Baia Sprie au plantat 1 000 de puieţi de molid, pe o parcelă din zona Limpedea, teren aflat în administrarea Ocolului Silvic Baia Sprie.
Prin participarea la această acţiune poliţiştii au atras atenţia asupra importanţei educaţiei ecologice şi a rolului esenţial pe care îl are pădurea în menţinerea echilibrului ecologic. Responsabilitatea protejării pădurilor nu revine doar instituţiilor cu atribuţii în întreţinerea acestora, cum este Direcţia Silvică Maramureş sau a celor care sancţionează tăierile ilegale de arbori, cum este Poliţia, ci şi tuturor cetăţenilor pentru că starea pădurilor dintr-o anumită zonă reflectă într-un fel şi gradul de civilizaţie a populaţiei din acea zonă.