Poliția Română le-a interzis polițiștilor să comunice prin intermediul aplicaților mobile precum Whatsapp, Facebook Messenger sau Snapchat, iar sindicaliștii au reacționat spunând că li se cere să își facă meseria folosind tehnologie învechită.
Sindicatul Polițiștilor Europeni, Europol, a transmis un comunicat în care susțin că ”Pornind de la tragicul eveniment de la IPJ Timiş, unde colegul nostru, Cristian Amariei, a fost împuşcat de către o persoană care a fost ‘dată în urmărire’ pe un grup de Whatsapp de către un ofiţer de la nivelul unităţii şi până la situaţii în care poliţiştii primesc ‘ordine’ pe asemenea aplicaţii, au existat nenumărate polemici pe marginea legalităţii utilizării acestor mijloace de comunicare”.
Ca urmare a acestor discuții, în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a fost dat un ordin prin care a fost interzisă utilizarea ”utilizarea echipamentelor de telecomunicații mobile (smartphone, tablete, etc) și a aplicațiilor informatice (Facebook Messenger, Whatsapp, Smapchat, etc) pentru transmiterea informațiilor conexe activității de poliție”.
Sindicaliștii susțin, însă, că ”În realitate vorbim despre o nevoie de comunicare operativă, pe care poliţiştii au suplinit-o prin diverse aplicaţii, tocmai pentru incapacitatea instituţiei de a oferi mijloace flexibile şi eficiente de schimb a informaţiilor şi a datelor operative cu care lucrăm”, scrie Europol.
În documentul IGPR se arată că această decizie a fost luată deoarece „la nivelul Poliţiei Române au fost identificate mai multe vulnerabilităţi generate de nerespectarea normelor de protecţie a informaţiilor clasificate (…) care au dus la compromiterea informaţiilor clasificate sau a unor informaţii cu specific poliţienesc”.
Potrivit documentului, „încălcarea acestor norme duce la producerea unor incidente de securitate şi constituie un element de incompatibilitate pentru accesul personalului Poliţiei Române la informaţiile clasificate, având drept consecinţă retragerea autorizaţiei de acces la astfel de informaţii”.
De asemenea, aceștia susțin că în documentul intern „este vorba despre încălcarea prevederilor HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate, ceea ce poate conduce la măsura retragerii autorizaţiei de informaţii clasificate. Iar după cum bine ştim, în lipsa acestei autorizaţii, poliţiştii sunt puşi la dispoziţia unităţii şi pot chiar să ajungă în situaţia de a li se înceta raporturile de serviciu”. Sindicaliştii mai precizează că datele cu caracter personal ale persoanelor cu care poliţiştii intră în contact sunt interzise a fi prelucrate şi distribuite prin intermediul acestor aplicaţii, „tocmai pentru că Regulamentul general pentru protecţia datelor cu caracter personal (GDPR) interzice asemenea operaţiuni”.
În concluzie, Sindicatul Europol spune că „Din păcate, deşi suntem în anul 2019, instituţia poliţiei încă a rămas ancorată în trecutul ei, în timp ce infractorii sunt din ce în ce mai specializaţi şi mai bine dotaţi. În continuare îi cerem poliţistului să prindă infractori cu mapa sub braţ şi cu logistică depăşită moral”.