Poliţistul Derek Chauvin, din Minneapolis, a fost arestat vineri în legătură cu moartea, în această săptămână, a lui George Floyd, un afroamerican al cărui deces a declanşat proteste în întreaga ţară, relatează DPA, Reuters şi AFP. Cei patru poliţişti implicaţi în incident au fost destituiţi.
„Poliţistul implicat în moartea dl Floyd, care a fost identificat în persoana lui Derek Chauvin, a fost plasat în detenţie” de poliţia criminală, a declarat comisarul John Harrington, din cadrul Departamentului de siguranţă publică din Minnesota.
Decizia de a-l aresta pe Chauvin a fost luată după o a treia noapte de proteste violente din Minneapolis, în urma apariţiei, marţi, a unei înregistrări video în care poliţistul alb poate fi văzut ţinând genunchiul pe gâtul lui Floyd mai multe minute în timp ce acesta, culcat la pământ, îi spune că nu poate să respire. Floyd a murit la scurtă vreme după aceea.
Reacția primului președinte de culoare al Statelor Unite
„Asta nu ar trebui să fie ceva ‘normal’ în America anului 2020. Nu poate fi ceva ‘normal’. Dacă vrem ca copiii noştri să crească într-o ţară care este la înălţimea idealurilor sale cele mai mari, putem şi trebuie să facem mai mult”, a adăugat el, vorbind despre „aceeaşi suferinţă” pe care a simţit-o împreună cu „milioane de alţi” americani din cauza acestui deces, care a provocat manifestaţii pe întreg cuprinsul SUA, care au degenerat în revolte în Minneapolis.”, a scris fostul preşedinte de culoare al SUA, Barack Obama, într-un comunicat.
Nomen est omen: e un șovin.