Romania trebuie sa cheltuiasca aproximativ 4 – 5 miliarde de euro pentru decontaminarea celor 1.200 de situri contaminate, a declarat ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, la conferinta Economia verde – Noua provocare a lumii contemporane. Cea mai mare suprafata, de aproape 90.000 de hectare, o ocupa terenurile otravite de activitati de siderurgie si metalurgie feroasa si neferoasa, multe dintre ele aflate in Maramures. Potrivit lui Borbely, fondurile alocate decontaminarii terenurilor industriale au crescut fata de anii precedenti, insa ministrul nu a indicat si suma alocata in acest sens.
„Din acest an am reusit sa alocam fonduri mai importante si anul viitor vom insista pentru unele studii care trebuie facute”, a spus Borbely. El precizat ca din Fondul pentru mediu se poate aloca, anual, in diferite domenii, aproape un miliard de euro pentru economia verde, pentru o dezvoltare durabila a societatii si pentru unele studii.
„Trebuie sa gasim de comun acord posibilitatile de alocare a unor sume tot mai mari de bani dupa anul 2012. Totodata, anul viitor in luna iunie va avea loc la Rio de Janeiro o intalnire pe tema dezvoltarii durabile care va marca 20 de ani de la prima astfel de reuniune si care va avea un impact major asupra unitatii deciziilor adoptate iar Uniunea Europeana va trebui sa tina cont de specificul fiecarui stat in parte din punct de vedere al structurii sistemului energetic”, a aratat ministrul Mediului.
Sursa: Ioana Osan