Adio, depozite de deseuri menajere in mediul rural. Cel putin teoretic, gropile de gunoi ar trebuie desfiintate din data de 16 iulie 2009 in satele maramuresene. Si, totusi, practic e cam greu de pus in aplicare o astfel de directiva, au recunoscut chiar reprezentantii Garzii de Mediu Maramures. Acestia sunt convinsi ca se va ajunge la discutii interminabile, daca Ministerul Mediului nu vine cu unele modificari in ceea ce priveste modul de aplicare a acestei masuri. Aplicarea masurii nu ar face decat sa polueze si mai mult cursurile de apa, pentru ca taranii vor fi nevoiti sa arunce undeva gunoiul.
Comisarul sef al Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Maramures, Calin Crisan, a declarat ca din 16 iulie 2009 ar trebui inchise toate depozitele de deseuri menajere din mediul rural, care ”nu figureaza cu perioade de tranzitie in hotararea de Guvern din 2005”. In ceea ce priveste municipiile si orasele, aici exista esalonarea termenelor de inchiderea depozitelor de deseuri menajere.
In Baia Mare, de exemplu, depozitele de deseuri menajere ar trebui inchise pana prin 2017. ”Pentru mediul rural exista un normativ de care se tine cont la inchiderea unui depozit dedeseuri menajere, acel normativ precizeaza niste etape, respectiv restrangerea pe o suprafata cat mai mica a depozitului respectiv si acoperirea cu pamant vegetal. La nivel de municipii, avem prevederi clare, unde sunt esalonate termenele de inchidere a depozitelor de deseuri menajere. La Baia Mare, este 20016-2017. Pana atunci poate fi elaborata strategia de inchidere a depozitelor”, a explicat Calin Crisan.
Comisarii de mediu au trecut la informarea administratiilor publice locale cu privire la obligativitatea adoptarii acestei masuri. Numai ca nici comisarii de mediu maramureseni nu cred in aplicarea ei, mai ales in plina criza economic. ”Am rugat administratiile publice locale sa gaseasca posibilitati financiare si sa puna in aplicare aceasta prevedere pana la termenul scadent. Eu cred ca politica Ministerului Mediului va trebui sa se relaxeze putin in domeniul colectarii de deseuri din mediul rural, pentru ca trebuie sa fim realisti este un an foarte greu din punct de vedere al exercitiului bugetar, iar primariile nu prea o sa aiba de unde sa scoata bani, chiar daca vor incerca sa acceseze si fonduri extra-bugetare. Este o utopie sa inchidem noi depozitele, probabil ca vom ajunge din nou la discutii prelungite, si e posibil sa se ajunga la sanctiuni”, a subliniat Calin Crisan.
In cazul in careaceste depozite vor fi inchise la nivelul judetului Maramures vor functiona intr-o prima faza patru rampe de transfer, urmand ca procesarea si selectarea gunoiaelor sa se faca in deozite regionale.
Pe de alta parte comisarul sef al Garzii de Mediu Maramures a atras atentia autoritatilor locale ca pana in 20 aprilie trebuie sa finalizeze salubrizarea localitatilor, pentru a nu fi sanctionati in urma controalelor.
Sursa: Camelia Tocaci
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult