Vezi VIDEO
Uniunea Europeana ar putea declansa procedura de infringement asupra Romaniei ca urmare a calitatii proaste a aerului si, implicit, aplicarea unei amenzi foarte mari. Zona Baia Mare este printre cele pentru care statul risca sanctiunile, dupa cum au aratat oficialii europeni. Autoritatile maramuresene sustin ca iarna grea si lemnul ars in soba de baimareni a dus la poluarea aerului.
Depasirile repetate ale concentratiilor maxime admise de pulberi in suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni sau PM 10, cum le spun specialistii, au facut ca aerul din Baia Mare si din alte localitati ale tarii sa nu se incadreze in standardele europene in ultimele luni. Dupa ce anul trecut s-au inregistrat imbunatatiri la acest capitol, inceputul acestui an a adus din nou numeroase depasiri, astfel ca dupa primele trei luni din 2011, Baia Mare nu se va incadra in media anuala a depasirilor impusa de UE.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, i-a atentionat azi, 13 aprilie, pe toti prefectii din judetele cu probleme sa ia masuri urgente pentru tinerea sub control a emisiilor de PM 10.
In Baia Mare, mai ales in perioada iernii sunt probleme. Potrivit reprezentantilor Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Maramures, aceste depasiri se inregistreaza din cauza incalzirii locuintelor cu combustibil solid, iar anul 2011 a inceput extrem de prost din acest punct de vedere.
”Din pacate in 2011, din primele trei luni am depasit deja acel numar permis de aparitii. In aglomerarea Baia Mare este o situatie mai specifica din cauza conditiilor de clima si geografice. Inregistrarile de PM 10 apar numai in perioadele reci ale anului si deja avem trei ani de grafice, asa ca avem experienta in legatura cu acest lucru”, a declarat Angela Michnea, seful Serviciului Monitorizare din cadrul APM Maramures.
Pentru ca situatia este una foarte grava, la nivelul aglomerarii Baia Mare a fost realizat un plan de gestionare a calitatii aerului care s-a dovedit insa ineficient tinand cont de faptul ca s-au inregistrat in continuare depasiri. Acum, inspectorii de mediu si autoritatile locale trebuie sa caute alte solutii pentru a stopa poluarea.
“Este foarte greu sa se poata face ceva avand in vedere conditiile atomosferice si amplasarea. Singura modalitate practica ar fi schimbarea combustibilului in sistemul de incalzire care va fi foarte greu de facut”, a declarat Viorel Iancu, directorul APM Maramures.
Intr-o saptamana, autoritatile trebuie sa gaseasca noi solutii pentru ca localitatile vizate sa se incadreze in numarul permis de depasiri. Pe langa Baia Mare, cu probleme asemanatoare se confrunta si orasele Iasi, Craiova, Bucuresti, Ploiesti, Galati, Timisoara, Cluj sau Ploiesti.
Sursa: Andrei Gherghel