Vezi VIDEO cu deversarile de steril pe Cisla si declaratiile oamenilor de la Colbu
45 de organizatii de mediu din Romania, Ucraina, Slovacia si Ungaria au trimis catre guvernele din tarile lor o scrisoare deschisa in care solicita incheierea unui document care sa stabileasca reguli clare pentru operatiunile miniere, avand ca punct de pornire incidentul de la iazul Colbu de la Borsa din 26 iulie 2008. ONG-urile au aratat ca sterilul deversat din iaz au dus la poluarea apelor la granita dintre Ungaria si Ucraina.
Actiunea ”Opriti poluarea raurilor noastre cu deseuri miniere toxice!” a fost initiata de StrawberryNet Foundation, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu si Asociatia Salvati Dunarea si Delta, precum si de Alburnus Maior. ONG-urile sunt semnatare, alaturi de alte 45, ale scrisorii in care se cere din nou interzicerea cianurii in minerit.
”In urma unei deversari la o mina din Romania, 45 ONG-uri de mediu cer guvernelor lor sa asigure din punct de vedere ecologic minele vechi si sa interica folosirea cianurii in minerit, pentru a opri dezvoltarea a noi operatiuni miniere care ar periclita bazinul hidrografic al muntilor Carpati”, se precizeaza in scrisoare. In document se mai arata ca, la opt ani dupa accidentele ecologice de la Aurul si Novat –Borsa, dar si ca reactie la ultimul accident de la Baia Borsa, e nevoie de o reactie a autoritatilor.
Documentul contine si o informatie in premiera despre evenimentele petrecute in 26 iulie 2008 la iazul Colbu din Baia Borsa, care nu a mai fost mentionata nicaieri si care pomeneste de o poluare cu steril semnalata de autoritatile maghiare in orasul Tivadar, la granita dintre Ungaria si Ucraina.
”Precipitatiile abundente de la sfarsitul de saptamana 26/27 iulie 2008 au dus la ruperea unuia dintre cele doua baraje Colbu ale iazului de decantare de la mina Baia Borsa din Romania. In incercarea de a impiedica ruperea ambelor baraje, autoritatile romane au deversat steril si ape reziduale in sistemul de rauri din zona. Desi inca nu se stie cat de mult steril si ape reziduale au fost deversate, autoritatile de mediu maghiare au inregistrat duminica (27 iulie) poluare cu mangan, cupru, fier, plumb si nivele ridicate de cadmiu in probele colectate la Tivadar la granita dintre Ungaria si Ucraina. Conform presedintelui judetului Maramures, masa totala de reziduri miniere care se afla in iazul de decantare de la Baia Borsa este de aproximativ opt milioane de metri cubi de deseuri si metale grele”, s-a mentionat in scrisoarea inaintata guvernului si presedintiei.
Costel Popa de la Asociatia Salvati Dunarea si Delta, a aratat ca “dupa atatia ani de accidente miniere ce au dus la poluari repetate ale raurilor, a venit vremea sa cerem guvernului o schimbare urgenta in bine. In Romania, unde oamenii au suferit enorm din cauza poluarii raurilor, 67% din populatie sustine interzicerea folosirii cianurii in minerit”.
In completare, Dan Mercea de la Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, a aratat ca guvernul nu ar trebui sa avizeze niciun proiect minier nou pana nu isi rezolva problemele vechi si nu pune in siguranta permitrele inchise si iazurile de steril aflate in conservare.
“Dupa accidentele de la Baia Mare si Baia Borsa din 2000, institutiile experte ale UE si UNEP au zis «Nu se va mai intampla niciodata!» si au elaborat recomandari si propuneri legislative. Opt ani dupa acesta oamenii se afla iar in situatia in care nu pot decat sa spere ca ploile se vor opri inainte ca barajele sa cedeze. Aceasta este inacceptabil! A venit de mult vremea ca guvernul nostru sa adreseze si sa rezolve problema minelor preistorice gata sa explodeze cu deseuri toxice cu un continut ridicat de metale grele”, a declarat Dan Craioveanu de la Fundatia Strawberry Net.
Citeste scrisoarea ONG-urilor de mediu ”Opriti poluarea raurilor noastre cu deseuri miniere toxice!” AICI…
Sursa: M.M.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult