Singura soluţie pentru a opri poluarea din municipiul Baia Mare cu ape industriale din fosta industrie minieră ar consta în ecologizarea iazului de deşeu steril Tăuţii de Sus şi a fostei Flotaţii Miniere Centrale, situate la marginea aceleiaşi localităţi, a informat, marţi, comisarul şef al Gărzii de Mediu Maramureş, Marcela Chindriş.
Potrivit acesteia, o mare parte din apele industriale se scurg prin canale spre fostul combinat chimico-metalurgic Cuprom, iar de aici, în multe cazuri, apele poluate se revarsă în stradă prin canalizare.
„Apele intră deja poluate pe amplasamentul Cuprom-ului pentru că sunt ape pluviale care vin de pe amplasamentul fostei Flotaţii Centrale, de pe strada Oborului (din municipiul Baia Mare – n.r.) unde au fost depozitate piritele arsenioase. Odată intrate pe amplasamentul Cupromului, au deja o încărcare mare de metale şi, foarte ciudat, la evacuare, au o concentraţie mai mică. (…) Noi am cerut proprietarului Cuprom să găsească o modalitate să canalizeze acele ape cumva, ca să nu mai iasă pe stradă. Nu e o soluţie de epurare”, a spus Marcela Chindriş.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Maramureş a mai precizat că singura opţiune viabilă tehnologic ar consta în executarea unor lucrări de ecologizare pe situl Flotaţiei Miniere Centrale şi a iazului de deşeu steril din Tăuţii de Sus, toate situate foarte aproape de municipiul Baia Mare.
„Soluţia pe termen lung constă în ecologizarea amplasamentului Flotaţiei Centrale şi în finalizarea lucrărilor la iazul de la Tăuţii de Sus. (…) Banii pentru aceste lucrări trebuie alocaţi de Ministerul Economiei”, a mai precizat Marcela Chindriş.
Fostul combinat chimico-metalurgic Cuprom este în procedură de insolvenţă de mai mulţi ani şi se află în administrarea unor entităţi bancare din Bucureşti.
Flotaţia Minieră Centrală care asigura prelucrarea minereurilor neferoase extrase din minele din nord-vestul ţării şi iazul de deşeu steril având acelaşi conţinut de minereu prelucrat se află în gestiunea companiei miniere Remin Baia Mare.
Activităţile de minerit în judeţul Maramureş au fost suspendate în anul 2008, odată cu îngheţarea subvenţiei de stat. Combinatul chimico-metalurgic Cuprom, care a mai funcţionat în etape diferite după privatizare, şi-a încetat activităţile de producţie după anul 2010.