Informaţii surprinzătoare au apărut în legătură cu intervenţia pompierilor de luni seară, de la spitalul de psihiatrie din Craiova. Două echipaje de pompieri, chemate pentru a oferi ajutor, au mers iniţial la o adresă greșită: au înţeles că incendiul se manifesta la spitalul de Pediatrie, în loc de Psihiatrie. Ajunse acolo, cele două echipaje au verificat zona şi și-au dat seama de încurcătură, apoi au pornit semnalele acustice şi au plecat spre incendiu.
Momentul cu încurcătura pompierilor a fost surprins de un martor și totul a durat peste zece minute. Bărbatul care locuiește în apropiere de spitalul de pediatrie a văzut mai multe autospeciale de pompieri și ambulanțe în curte.
După ce s-au asigurat că acolo nu este de fapt niciun incendiu, pompierii s-au îndreptat către adresa corectă, unde avea loc incendiul.
La Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cine se face vinovat de această greșeală.
Ancheta continuă și la spitalul de Psihiatrie, unde a avut loc incendiul, deoarece, spune conducerea spitalului, angajații nu ar fi supravegheat-o îndeajuns pe pacienta care avea bricheta cu care a incendiat acel salon.
De asemenea, polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere și vătămare corporală din culpă. Dosarul a fost înaintat parchetului.