Pompierii militari vor fi la datorie si in perioada alegerilor locale, dar nu pentru ca autoritatile s-ar teme ca atmosfera va deveni incendiara, ci pentru ca trebuie sa asigure paza la sectiile de votare din Sighetu Marmatiei, Baia Sprie, Moisei, Barsana, Bogdan Voda, Borsa, Somcuta Mare. Paza se va mai asigura si la 6 circumscriptii electorale din Cernesti, Copalnic Manastur, Targu Lapus, Boiu Mare, Miresu Mare si Satulung.
La sectiile luate in paza se va asigura securitatea buletinelor de vot, a stampilelor si a celorlalte documente si materiale. De asemenea, in zilele urmatoare, specialistii inspectoratului vor verifica indeplinirea masurilor de prevenire si stingere a incendiilor la locurile in care sunt constituite circumscriptii electorale si sectii de votare.
Purtator de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Maramures, slt. Alexa-Gonczi Oana, a declarat ca ”in scopul inlaturarii situatiilor ce pot conduce la aparitia incendiilor pe timpul activitatilor electorale, specialisti ai Inspectiei de Prevenire din cadrul ISU Maramures au efectuat instructaje cu presedintii circumscriptiilor electorale si presedintii sectiilor de votare. Instructajele au avut ca tema masurile principale de aparare impotriva incendiilor.”
ISU Maramures a cerut aplicarea mai multor masuri de prevenire a incendiilor. Astfel, in sectiile de votare se vor marca corespunzator caile de evacuare din cladire, se va interzice fumatul, efectuarea lucrarilor cu foc deschis, iar instalatiile electrice nu vor putea fi suprasolicitate.
Spatiile in care sunt cabinele de votare trebuie dotate cu stingatoare de incendiu functionale, iar in fiecare sectie de votare trebuie desemnate doua persoane din randul membrilor comisiei sectiei de votare care sa supravegheze activitatea pe linia apararii impotriva incendiilor.
Sursa: Ioana Osan
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult