Atacurile rechinilor din ultima perioadă pun pe gânduri tot mai mulţi turişti. După ce două femei, o româncă şi o austriacă, au fost ucise de un rechin în timp ce se aflau în vacanţă în Egipt, zilele trecute patru plaje din Spania au fost oprite după ce la 100 de metri de ţărm a fost zărit un rechin din specia mako.
Astfel, în urma ultimelor evenimente oamenii care merg să se relaxeze pe diverse plaje din lume sunt mult mai atenţi atunci când intră în apă. Ce se întâmplă însă pe litoralul mării negre şi care sunt şansele ca o persoană să poată fi atacată în larg.
Cercetătorul spune că numărul atacurilor ar fi considerat ca fiind mai mare şi pentru că în ultimii ani numărul turiştilor care merg pe plaje a crescut.
„Sunt zeci, poate sute de milioane de pachete turistice care se învârt în zonele astea maritime. Sunt câteva atacuri pe an, sub 100, deci nu putem vorbi despre un fenomen periculos, extraordinar. Probabil că în momentul ăsta ne-a atras atenţia faptul că un cetăţean român a fost atacat”, a adăugat cercetătorul Răzvan Popescu Mirceni.
Tot el a discutat şi despre situaţia întâlnită în ultimele zile pe plajele din Spania, acolo unde un rechin mako a fost văzut aproape de coastă