Veste cumplită pentru toţi cei care iubesc muntele. Zsolt Torok, unul dintre cei mai cunoscuţi alpinști de la noi, care a urcat cele mai înalte vârfuri şi a stabilit premiere în escalada mondială, a murit fulgerător.
Şi-a găsit sfârşitul, acasă la el, în Făgăraş. ’’Nu sunt şi n-am fost niciodată omul care să subestimeze muntele.″ Asta spunea în vara lui 2017 într-o tabără din munţii Everest. Acum, toţi cei care l-au cunoscut şi l-au însoţit în expediţii sunt şocaţi de acest sfârşit brutal şi nedrept.
Dispariţia lui Zsolt Torok a fost anunţată la 112 şi Salvamont sâmbătă dimineaţa. Alpinistul plecase singur în munţii Făgăraş şi ar fi trebuit ca miercuri, 14 august, să se întâlnească cu nişte prieteni în zona vârfului Negoiu.
Sâmbătă, când aceştia au ajuns la refugiul Călţun, au găsit bagajul lui acolo şi au dat alarma. Salvamontişti din Argeş şi Sibiu au plecat să îl caute. Într-un final l-au găsit cu ajutorul camerei de termoviziune a unui elicopter.
Cum a murit Zsolt Torok. Explicația unui salvamontist
Ion Sanduloiu, şef Salvamont Argeş: ″A fost identificat de la primul survol. Acolo unde a căzut e foarte abrupt. Nu se pune problema să aterizeze elicopterul, va fi ridicat cu troliul…A alunecat, a fost stanca foarte udă, a plouat mult în ultimele zile, a ieşit din refugiu să încerce să facă ceva solo şi fiind stanca udă, bănuiesc, a căzut″
Zsolt Torok a căzut într-o râpă la peste 2000 de m altitudine, în apropiere de Muchia Fierăstrău – un traseu de alpinism cu grad ridicat de dificultate. Cei care îl cunosc spun că el nu se aventura în astfel de locuri fără asigurări. Aşa că, fie asigurarea s-a rupt din peretele stâncos, fie alpinistul a riscat de această dată.
Cristian Toma, Salvamont Argeş: “Sincer, speram să nu i se întâmple chestia asta, pentru că ştiam că făcuse … străbătuse toţi munţii înalţi din lume, nu mă aşteptam să i se întâmple tocmai lui acest lucru şi în Făgăraş, la el acasă!”
Zsolt Torok, considerat unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti din țară
Zsolt Torok, a fost pasionat de munte de copil iar acum era considerat unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti tehnici din România. El şi alpinistul Vlad Căpușan au fost primii care au ajuns în 2016 pe vârful Saldim din Himalaya. Câteva zile mai târziu Torok povestea cât de grea a fost experienţa.
Zsolt Torok: ″Chiar sus a fost îngrozitor. M-am simţit ca într-un sablator, sablat din particule de gheaţă. Urlam, nu rezistam. Urlam, mă certam cu vântul, nu reuşeam să mă poziționez.”
Dar Zsolt Torok nu a renunţat niciodată şi a reuşit să ajungă pe cele mai înalte vârfuri ale lumii, iar printre realizările sale notabile sunt Trilogia Alpilor – cu vârfurile Matterhorn şi Eiger, K2, Aconcagua şi expediţia Narga Parbat în Himalaya, realizată în premieră românească.
Zsolt Torok, în 2016: ”Eu nu pot să scap de gândul ăsta că aveam 5 anişori şi mama mea povestea de Everest…şi acum sunt aici şi mă uit la peretele ăsta, la Everest.″
În 2017, a fost surprins de avalanşa în Himalaya în timp ce încerca să ajungă pe Vârful Pumori. Un an mai târziu a reuşit.
Zsolt Torok, în 2017 : ″Eu stimez pe toată lumea care respectă muntele, care umbă, care îşi ia angajamentul să se ridice din fotoliu şi să facă ceva. Nu există că ceea ce vezi aici nu îţi schimbă viaţa.”
Zsolt Torok: Mie îmi este foartev dor de casă şi de toţi prietenii de acasă şi de toate cunoştinţele. Aici fiecare secundă..mai ales că am trecut printr-o boală şi trebuie să mă concentrez..Clipele trec aşa concentrându-te şi abia după ce termini şi vii înapoi, atunci te poţi debarasa de gândurile astea şi revii la o normalitate.″
Zsolt Torok: ”Eu nu sunt omul, n-am fost niciodată care să subestimez muntele.”
Dumnezeu să-l odihnească!
Sursa: ProTV.ro