Începuse să umble un zvon pe rețelele sociale: la sugestia unor intelectuali de prestigiu, puternicii de dreapta ai zilei vor să schimbe numele străzii „Tuberozelor” din București, unde adastă ambasada Belarusului și cea a Canadei. O idee excelentă, m-am bucurat. Apoi m-am dezumflat. Să explic de ce.
În 1967, la vreo 3 ani după eliberarea ultimilor deținuți politici din închisori, regimul Ceaușescu hotărîse să stîrpească orice urmă a marilor politicieni interbelici, spinul moral din coasta comuniștilor. Așa că s-a purces la înlocuirea numelor unor ultime străzi care mai celebrau respectivii politicieni și care scăpaseră miraculos pînă atunci.
Oameni de mare calibru, patrioți și intelectuali de renume internațional. Precum legendarul avocat Toma Stelian, ministru al Justiției în guvernul celui mai mare politician român din toate timpurile, Ion I.C.Brătianu. Profesor universitar și doctor în Drept al Universității din Paris, Toma a dat o mare lovitură cîștigînd la o vîrstă fragedă, prin concurs, un contract cu statul francez pentru revoluționarea legii falimentului.
Ajunge deputat în parlamentul României, pe listele PNL, apoi ministru al Justiției și chiar al Armatei, pentru o perioadă. În 1919, Toma participă la Conferința Internațională de la Paris, unde se discută regimul navigabil al Dunării, și se bate ca un leu cu lideri străini, de pe poziții patriotice și amenință chiar să ceară desfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, dacă drepturile țării noastre de a naviga liberă nu sunt recunoscute.
În anii 20, el și-a donat somptuoasa locuință din strada Kiseleff nr.10 statului român, aici înființându-se „Muzeul Toma Stelian”, în clădirea căruia va funcționa timp de un deceniu Muzeul Național de Artă, iar mai apoi sediul central al Uniunii Scriitorilor. În prezent, ironie a sorții, fosta casă a lui Stelian Toma e sediul central al PSD.
Pentru activitatea sa politică, juridică și pentru generozitatea sa, numele lui Toma Stelian este dat în 1929 străzii care leagă șoseaua Kiseleff de str. Gheorghe Brătianu, alt mare lider liberal. În 1967, cum spuneam, regimul comunist îl „execută” pe marele liberal post-mortem, iar strada „Toma Stelian” devine strada „Tuberozelor”.
M-am bucurat, deci, cînd am auzit ieri că numele străzii ar urma să fie schimbat de noua administrație de dreapta: lui Toma Stelian i se va face, în sfîrșit, dreptate. Dar, vai, m-am bucurat degeaba.
M-a lămurit însăși primărița Clotilde Armand. Strada ministrului PNL va purta numele unui vlogger belarus, de care românii au auzit fix de duminică încoace, în urma unui incident suspect de pe teritoriul altei țări.
Cică asta ar fi o metodă de a șicana ambasada Belarusului, aflată pe strada amintită, la fel ca și cea a Canadei. Exact în ziua aniversării partidului liberalilor, o răzbunare ieftină a bătut, la corifeii dreptei, șansa unei reparații istorice în beneficiul unui nume care a adus mare onoare PNL și României.
Zic doar mare atenție, dragi liberali: să nu pățiți cu vloggerul Roman Protasevici cum au pățit comuniștii cu „eroul Vasile Roaită”.
Așteptăm acum reacția PNL față de propunerile lui Andrei Oișteanu și Clotilde Armand, sperînd că vor decide ca strada „Tuberozelor” să revină la numele „Avocat Toma Stelian”, nu să ia numele activistului lituanian Roman Protasevici, cu care România nu are nici o legătură, în afara celei de tip #Rezist.
redactia9.ro