Revenim cu o nouă poveste din Regatul Maramureșului. În roluri principale, același Prințzișor Galben și cu Împăratului Roșu. De această dată facem apel la trecut și la promisiunile Prințzișorului Galben, la acel miliard care urma să fie investit în infrastructura județului.
Între timp, lucrurile s-au mai schimbat și promisiunile Prințzișorului s-au schimbat și ele în niște tentative deșarte de a se acoperi cu laude din munca altora.
Ce face Prințzișorul galben mai exact? Participă la recepții, postează finalizări de proiecte și își arogă toate meritele, deși el n-a făcut nimic, contractele n-au fost semnate pe mandatul lui, el doar a beneficiat de munca altora.
Să ne întoarcem la oile noastre, oi care se pot plimba acum cu o dificultate în plus pentru că, în ultimii ani, într-adevăr, drumurile din județ au fost reabilitate și dotate și cu balustrade. Dar drumurile alea au ștanța Împăratului Roșu.
În 2017 se anunța cu mare fast că Marius Nica, ministru delegat pentru fonduri europene, a semnat contractul de finanțare aferent proiectului Reabilitare Drumul Nordului – Maramureș. Proiectul, în valoare totală de peste 50 milioane de euro (din care aproximativ 49 milioane euro fonduri nerambursabile), cuprinde lucrări de reabilitare şi modernizare a drumului judeţean care trece prin localităţile Oarţa de Jos, Băseşti, Ariniş, Sălsig, Gârdani, Fărcaşa, Ardusat, Satulung, Şomcuta Mare, Remetea Chioarului, Coaş, Copalnic Mănăștur şi Şişeşti din judeţul Maramureş. Dacă nu ne credeți, puteți verifica. (VEZI MATERIAL)
Ulterior, de la intrarea în mandat, Prințzișorul se tot laudă. Chiar zilele trecut a anunțat cu mare fast că: „Am finalizat integral reabilitarea Drumului Nordului, iar astăzi vom recepționa lucrările de modernizarea…”
Ca să clarificăm, băi coloratule, nu tu ai terminat de reabilitat drumul! N-ai dat nici la lopată, n-ai semnat nici contractul. Tu ai profitat de o conjectură favorabilă și cam atât! Și încă ceva domnule Printz, că oricum stai mai mult în palatul care de altfel, nici măcar nu e al tău, fă tu bine și stai acolo în palat, nici nu ar trebui să pășești pe drumurile semnate de Împăratul Roșu!
Fă tu bine, nu te mai lăuda cu munca altora că ești ridicol!
Printzișorule, ai tot promis parcuri industriale! Unde sunt? Ai parcat parcurile în parcările din Dumbrăvița?
Unde e MILIARDUL promis…UNDE SUNT CONTRACTELE ce urmează să fie semnate? Unde, printzișorule, unde?
Am înțeles că ți-ai dat acordul pentru votul colegului tău parlamentar, să-și mărească salariul cu 1980 de lei ca el să aibă cu ce să-și cumpere vinuri din Centru Vechi, iar tu să mai ai ce adăuga la miliardul promis.
Ai făcut turul județului pe un cal alb, ți-ai făcut cavalerie cu tinerii din județ și ai ajuns să-i minți și pe ei, să te părăsească și tu să rămâi cu sumele tale adunate să-ți dea un miliard. Ba mai grav, te aștepți ca cineva să te creadă și să te voteze din nou, dar ar trebui să știi că lumea e scârbită de voi, de politicienii mincinoși.
Prințzișorule, stai liniștit că avem și noi cunoștințe de contabilitate și vom analiza fiecare laudă și te vom taxa. La fel o să facem și cu împărăția omologului tău ROȘU. Oamenii de rând s-au săturat de voi, s-au săturat să fie mințiți.
Și să mai clarificăm ceva. Te-ai lăudat și cu ATI-ul de la Spitalul de Boli Infecțioase și tu n-ai nici o treabă cu el. Poate doar ai trecut pe lângă atunci când vechea gardă a județului a semnat contractul. Ca să se înțeleagă clar, împăratul Roșu a fost de vină pentru acea investiție. Tu n-ai făcut nimic productiv nici pentru județ și nici pentru spital. Ba mai mult, ai lucrat împotriva doamnei Cherecheș și ai scos-o de pe lista de parlamentari aducând viniturile de la București și acum mai ai tupeu și nerușinare să vii din nou și să te lauzi cu realizările altora.
Printzișorule, urmează să te lauzi și cu aeroportul și cu spitalele din județ că le-ai făcut tu, nu Ceaușescu?