Un elicopter militar s-a prabusit, vineri dimineata, la limita dintre judetele Sibiu si Mures, la bordul elicopterului aflandu-se, potrivit ministrului Apararii, Mircea Dusa, opt persoane. Dusa a mai spus ca anuntul la 112 a fost facut de unul dintre militarii aflati la bord. El a mai precizat ca in zona accidentului vizibilitatea este redusa.
Surse oficiale au declarat, ca un elicopter militar s-a prabusit, vineri, in judetul Sibiu, intr-o zona impadurita aflata intre localitatile Laslea, Malancrav si Iacobeni.
Potrivit primelor informatii, in elicopter se aflau opt persoane, iar deocamdata nu se cunoaste starea lor, informatiile privind numarul victimelor fiind contradictorii.
Potrivit ministrului Apararii, Mircea Dusa, elicopterul se indrepta de la Campia Turzii spre Cincu si s-a prabusit in apropierea poligonului.
„Am alertat autoritatile si echipele de interventie si ale SMURD pentru a ajunge cat mai repede acolo. Am dispus o ancheta tehnica„, a spus Dusa.
Potrivit acestuia, in elicopter se aflau opt persoane, pana in prezent nestiindu-se starea acestora.
Dusa a mai spus ca anuntul la 112 a fost facut de unul dintre militarii aflati la bord. El a mai precizat ca in zona accidentului vizibilitatea este redusa.
„O sa ma deplasez si eu in zona. Acum sunt in Ardeal, asa ca o sa ajung destul de repede. S-au luat masuri sa fie alertati toti care au atributii de interventie de urgenta”, a mai declarat Dusa.
Mai multe echipaje se indreapta spre locul accidentului, insa zona este greu accesibila.
Potrivit capitanului Cristian Muresan, de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Mures, institutia a fost solicitata sa intervina la locul accidentului, in care au fost implicate zece persoane.
In zona Poligonului Cincu are loc vineri un exercitiu militar la care participa romani si americani. In perioada 11-25 noiembrie, militari din unitati si mari unitati subordonate Statului Major al Fortelor Terestre si din unitati ale Brigazii 173 Aeropurtata a SUA participa, la Campia Turzii si Cincu, judetul Brasov, la Modulul de instruire ‘Rubicon 2014′, condus de Brigada 6 Operatii Speciale ‘Mihai Viteazul’.
In cadrul acestei activitati, militarii se vor antrena in comun executand activitati de instruire specifice unitatilor de parasutisti, precum si trageri cu armamentul de infanterie din dotare, arata Ministerul Apararii Nationale.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Mediafax