Sâmbătă, de la ora 17.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” a fost gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și HC Lokomotiv Gorna Oryahovitsa (Bulgaria), joc din prima manșă a turul I din EHF European Cup. A fost un meci fără istoric, dominat de la început la sfârșit de echipa gazdă, Minaur neavând cum să rateze șansa calificării în turul al doilea, chiar dacă mai este manșa retur de jucat (sâmbătă, 21 septembrie, ora 18.00, la Gabrovo).
Alexandru Sabou a trimis în teren toți jucătorii trecuți pe raportul de joc, mai puțin portarul Răzvan Pop, care s-a mulțumit să dea sfaturi mai tinerilor săi colegi. Minaur a început bine meciul, nedorind să riște nimic și în primele 10 minute s-a desprins decisiv, majoritatea golurilor fiind marcate în urma unor contraatacuri. Diferența de scor a crescut pe măsura trecerii timpului, iar la final am avut un 44-22 care ne scutește de prea multe comentarii. Bulgarii au jucat cum am știut mai bine și, nu e nicio supărare să pierzi în fața unui adversar mai bun, mai ales dacă ști că ai dat totul. Implicit, îi aplaudăm și pe cei care vor să învețe handbal.
CS Minaur Baia Mare – Lokomotiv Gorna Oriahovița: 42-22 (23-10)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; spectatori cca 200
- Arbitri: Bogdan Kaludjerovic și Ivan Vujacic (Muntenegru). Delegat EHF: Wassili Fegir (Ucraina)
- Aruncări de la 7m: 1-3 (transformate: 1-1; a ratat Yorgov 2). Minute de eliminare: 8-10 (în min. 59, Yorgov a primit direct cartonașul roșu pentru că la o aruncare de la 7m a trimis mingea în fața portarului)
- CS Minaur: Anton Terekhov (9 intervenții), Barna Buzogany (8 intervenții, a apărat și 2 de 7m) – Daniel Bera 7, Tomas Cip 7, Milan Kotrc 6 (unul din 7m), Robert Nagy 5, Andrei Buzle 4, Stevan Vujovic 3, Mihai Dobra 3, Stefan Vujic 2, Mollino da Silva 2, Tudor Buguleț 2, Călin Căbuț 2, Gabriel Massuca Teca 1, Ștefan Huta. Antrenor: Alexandru Sabou
- Lokomotiv: Stefan Dimitrov (3 intervenții), Georgi Marinov (2 intervenții), Mihail Penev (3 intervenții) – Todor Kalchev 7, Vladislav Yorgov 4 (unul din 7m), Georgi Stoianov 3, Stanislav Dobrev 2, Emilian Sinigerov 2, Lyuboslav Dimitrov 2, Petar Nikolov 1, Dimitar Georgiev 1, Ivan Petkov, Georgi Krastev, Bozhidar Simeonov. Antrenori: Yordan Dimitrov, Atanas Dichev. (csminaur.ro)