Cu multă tristețe vă anunțăm faptul că Preacucernicul Părinte Ioan Coltan a trecut la cele veșnice în după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 iulie 2021, la vârsta de 79 de ani.
Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, dimpreună cu părinții slujitori din Sfânta noastră Episcopie, transmit un mesaj de condoleanțe, mângâiere și alinare sufletească pentru familia îndoliată.
Părintele Ioan Coltan s-a născut la data 11 mai 1942, în localitatea Viile Apei, județul Maramureș, într-o familie numeroasă. Au fost la părinți șapte frați, dintre care trei au devenit preoți, iar o soră, soție de preot.
A dobândit o solidă pregătire teologică la Seminarul Teologic din Cluj, în anii ’60, iar ulterior la renumita Facultate de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
Slujirea preoțească și-a început-o în Parohia Ortodoxă Băiuț din Țara Lăpușului. Ulterior, a slujit cu multă dăruire în Sârbii Fărcașei, până în anul 1984. Cu certitudine, slujirea ca preot în comunitatea groșeană (1984-2013) rămâne cea mai reprezentativă etapă din viața preacucerniciei sale, cu multe realizări administrative.
A susținut cu toată convingerea construirea Mănăstirii „Învierea Domnului” Habra. Piatra de temelie a fost sfinţită de Preasfinţitul Părinte Iustin în 25 august 1996, după ce în 16 februarie 1996 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfiinţarea Mănăstirii.
Viața părintelui Ioan a fost caracterizată de smerenie, multă răbdare și lucrare continuă în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Sunt mulți fiii duhovnicești ai părintelui care mărturisesc faptul că au învățat de la el să prețuiască darul iertării și al împăcării, prin care au dobândit starea de liniște interioară și de armonie duhovnicească după care stăruiau.
Anul acesta, cu prilejul hramului Mănăstirii Habra, Preasfinţitul Părinte Iustin a conferit Ordinul „Preot Nicolae Gherman” părintelui Ioan Coltan pentru trezirea în conștiința credincioşilor din Groşi a ideii reînvierii Mănăstirii Habra şi, pe urmă, pornirea demersurilor de aprobare, a formalităţilor de ridicare a sfântului locaş de închinare, realizarea proiectului, a clădirilor monahale, a bisericii, care se află în stadiu de pictură.
De asemenea, amintim faptul că începând din anul 1990, după reactivarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și până la începutul anilor 2000, părintele Ioan și preoteasa Maria (care a trecut la Domnul în luna decembrie a anului trecut) au lucrat la Atelierul de lumânări al Sfintei noastre Episcopii, acolo unde s-au fabricat și s-au distribuit lumânările pentru Sfintele Biserici din toată Eparhia, „lumini” care vor arde ca niște candele vii pentru toți credincioșii.
Slujba de priveghere va avea loc duminică, 18 iulie, începând cu ora 18:00, la Parohia Ortodoxă din Groși.
Slujba de înmormântare va avea loc luni ,19 iulie, începând cu ora 12:00 la Mănăstirea „Învierea Domnului” Habra și va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult