Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit marți, 16 februarie 2021, cu Președintele României, Klaus Iohannis.
Întrevederea a avut loc în jurul orei 13:00 la Reședința Patriarhală. Nu s-au oferit detalii publice despre discuțiile purtate.
„A fost o vizită firească la început de an, o întâlnire oficială în spiritul dialogului dintre două instituții importante ale societății românești pe temele actuale ale acesteia”, a declarat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei nu a luat parte la întâlnire.
„Președintele însuși nu a făcut nicio declarație în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituțional, ci și pe cel interpersonal al acestei întâniri”, a declarat Vasile Bănescu.
Patriarhul și Președintele s-au mai întâlnit public în luna martie a anului trecut, atunci când Klaus Iohannis a primit Premiul European „Coudenhove-Kalergi”.
Sursa: basilica.ro