Barbatul care ar fi fost declarat mort intr-un spital din Satu Mare va fi externat in cursul zilei de astazi, 15 februarie. Intr-un comunicat oficial, oficialii Spitalului Judetean de Urgenta Satu Mare au oferit detalii despre acest caz si spun ca nimeni din cadrul institutiei nu a luat legatura cu familia sau cu autoritatile din Remeti.
Pacientul Mihai Stan, in varsta de 45 de ani, s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgente din cadrul SJU Satu Mare in data de 7 februarie, la ora 1.55. Dupa ce i s-a acordat primul ajutor si dupa efectuarea unor investigatii a fost diagnosticat cu “Sindrom Coronarian. Angina pectorala. Infarct miocardic anterior”. Ulterior, la ora 3.05, a fost internat in cadrul sectiei Cardiologie. Starea lui de sanatate s-a ameliorat simtitor si va fi externat in cursul zilei de 15 februarie. In cursul saptaminii viitoare este programat pentru internare la Institutul Inimii din Cluj pentru investigatii suplimentare, potrivit unui comunicat al Spitalului Judetean de Urgenta Satu Mare.
„La internare pacientul nu avea asupra lui acte de identitate si nici telefon mobil si nu ne-a oferit vreun numar de telefon al vreunui membru al familiei pe care sa-l putem contacta la nevoie. Conform anchetei realizate de conducerea SJU Satu Mare, nicio persoana din cadrul sectiei Cardiologie, medic curant, asistenta de salon, infirmiera, nu a luat legatura cu membrii familiei, cu autoritatile din comuna Remeti, judetul Maramures”, au aratat oficialii spitalului din judetul vecin.
Comunicarea in cazul unor situatii descrise mai sus se face institutional, intre spital si primarii. Secretarul Primariei Remeti a declarat ca institutia pe care o reprezinta nu are cunostinta si nu a fost informata despre decesul acestei persoane. „Mai mult, fratele pacientului ne-a declarat textual: «Asa s-a vorbit prin sat»”, se mai arata in documentul citat.
Sursa citata mai arata ca in cazul unor decese ale unor pacienti internati care decedeaza in spital exista reguli stricte, stabilite prin lege si norme interne. In foaia de observatie se consemneaza de medicul curant, sau, dupa caz, de medicul de garda, ora si data decesului, iar decedatul ramane minimum doua ore in salon. Se intocmeste epicriza in care se trece diagnosticul la internare, cauzele probabile ale decesului dupa care persoana decedata este transportata la morga spitalului. Abia apoi se contacteaza autoritatile sau, dupa caz, familia decedatului.
Citeste si:
Sursa: Emm