Duminica, 7 iunie, politistii au retinut un minor de 16 ani banuit de comiterea unei talharii. Alti trei minori sunt cercetati in libertate pentru comiterea aceluiasi tip de infractiune.
In jurul orei 7.30, o baimareanca de 65 de ani a sesizat politia ca a fost victima unei talharii. Ea a declarat ca, in timp ce se afla in fata unui bloc de pe strada Florilor din municipiu, persoane necunoscute, i-au smuls din mana o plasa in care avea portofelul cu bani si acte si un telefon mobil. Valoarea prejudiciului a fost estimata la 700 de lei.
In urma verificarilor efectuate, politistii au identificat doi adolescenti de 16 ani si o minora de 13 ani din Baia Mare, banuiti de comiterea faptei. Politistii au reusit recuperarea a 80% din prejudiciul comis.
Cercetarile continua fata de cei trei sub aspectul comiterii infractiunii de talharie.
Tot duminica, politistii au fost sesizati despre comiterea unei alte talharii, pe strada Arenei din Baia Mare. Victima, baimarean de 31 de ani, a declarat ca, la ora 13.30, o persoana necunoscuta i-a smuls lantisorul din aur de la gat.
Cercetarile efectuate de politisti au stabilit ca banuit de comiterea faptei este un minor de 16 ani din Baia Mare. Lantisorul, in valoare de 2 500 de lei, a fost recuperat de politisti si restituit persoanei vatamate.
Politistii l-au retinut pentru 24 de ore pe tanarul banuit si continua cercetarile pentru stabilirea intregii activitati infractionale. El va fi prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva.
Sursa: Emm