Prefectura Maramureş a atacat în contencios administrativ, în acest an, Acordul şi Convenţia prevăzute la articolul 37 din hotărârea cu numărul 51 a Consiliului Local Baia Mare. Acestea prevăd acordarea unor drepturi funcţionarilor publici din cadrul aparatului administrativ al primăriei municipiului.
Aleşii băimăreni au fost de acord cu acordarea unei prime pentru ţinută angajaţilor, mai exact a unor bani pentru cumpărarea de haine, chiar dacă secretarul primăriei, Rodica Brad, a refuzat să recunoască legalitatea hotărârii. De asemenea, prefectul a cerut anularea actului pe considerentul că drepturile conferite nu au bază legală.
Sindicatul din Administraţia Publică Locală Baia Mare a ajuns până în instanţă cu această decizie, iar magistraţii au dat câştig de cauză funcţionarilor. Liderul de sindicat al angajaţilor primăriei, Liviu Pop, a fost încrezător după pronunţarea sentinţei şi a spus că astfel se creează un precedent care îi va ajuta pe toţi funcţionarii publici maramureşeni să îşi câştige drepturile în instanţă.
Bucuria a fost de scurtă durată, pentru că după sentinţa favorabilă, Prefectura Maramureş a făcut recurs, iar procesul se află acum în soluţionare la Curtea de Apel Cluj.
Sursa: Meda Muntean