Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș, va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor cultural–artistice din cadrul Sărbătorii Castanelor din municipiul Baia Mare, activitate care va avea loc vineri, sâmbătă și duminică.
Jandarmii maramureşeni, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş și Poliţiei Locale Baia Mare vor coopera în scopul respectării legalităţii, prevenirii şi descurajării unor acţiuni menite să tulbure ordinea şi liniştea publică sau a unor manifestări de violenţă. Jandarmii vor urmări prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, asigurarea unui climat sigur de ordine publică, informarea cetăţenilor cu privire la respectarea normelor de convieţuire socială şi consecinţele care decurg din încălcarea prevederilor legale.
Pentru evitarea evenimentelor nedorite și a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, jandarmii recomandă respectarea următoarelor reguli elementare:
- Nu expuneţi la vedere obiecte de valoare (bijuterii, telefoane mobile, portofele, etc.) şi evitaţi să purtaţi acestea din urmă în buzunarele exterioare;
- Supravegheaţi permanent copiii care vă însoţesc, iar în cazul în care îi pierdeţi în mulţime, adresaţi-vă imediat forţelor de ordine, prezentând semnalmentele lor pentru a putea fi identificaţi;
- Nu consumaţi excesiv alcool, nu circulaţi neînsoţiţi în spaţiile izolate sau slab iluminate;
- Evitaţi disputele sau altercaţiile verbale ori fizice cu diverse persoane;
- Respectaţi indicaţiile jandarmilor, nu treceţi prin zonele interzise, nu forţaţi şi nu vă urcaţi pe gardurile de protecţie, nu aruncaţi cu obiecte pe scenă;
- Comunicaţi orice problema apărută forţelor de ordine aflate în zonă.
Siguranţa participanţilor este prioritatea forţelor de ordine, iar atunci când sunt observate anumite persoane care prin modul de manifestare tulbură ordinea publică sau provoacă la săvârşirea unor fapte antisociale, cetăţenii sunt rugaţi să aducă la cunoştinţa jandarmilor despre asemenea situaţii.