Aproape 200 de absolventi ai clasei a VIII-a care au participat la pregatirile pentru evaluarea nationala au primit astazi, 18 iunie, diplome de participare, dar si pentru „implicare deosebita”. E a doua actiune de acest gen ce a avut loc in Baia Mare, cu sprijinul financiar al deputatului Gheorghe Zoicas. Parlamentarul spune ca anul trecut a avut initiativa de a organiza o astfel de pregatire pentru copiii defavorizati, ai caror parinti nu-si permit sa le platesca meditatii.
Timp de zece saptamani, elevi din clasa a VIII-a de la 11 unitati de invatamant din Baia Mare s-au pregatit pentru evaluarea nationala care va debuta luni, 20 iunie. Participantii la aceste cursuri au fost astazi rasplatiti cu diplome.
„Oferim in jur de 200 de diplome pentru elevi pentru participare, dar si diplome pentru implicare deosebita celor care ne-au bucurat cu ideile lor creative, pentru profesorii care si-au trimis elevii, pentru directorii celor 11 unitati de invatamant. Am facut pregatiri si pentru romana si pentru matematica”, a declarat Gabriela Vanca, profesor la Scoala „George Cosbuc” si la Colegiul National „Mihai Eminescu” din Baia Mare.
Elevii spera ca aceste meditatii sa-i ajute la evaluartea nationala si sa obtina rezultate deosebite.
„Aceasta actiune a fost foarte eficienta pentru pregatirea noastra pentru examene, am invatat multe si am clarificat multe probleme pe care le aveam”, a spus Ana Rednic, eleva la Scoala „Avram Iancu”. „A fost foarte interesant, foarte productiv. Am putine emotii pentru examene, dar cred ca ma voi descurca”, a completat Alina Cuceu, de la Scoala „Nichita Stanescu”.
Initial, actiunea a fost gandita pentru cei din familiile cu venituri reduse, ai caror parinti nu-si permit sa le plateasca meditatii, copiilor. Ulterior, la aceste pregatiri au venit tot mai multi elevi, sustine deputatul Gheorghe Zoicas.
„A fost o initiativa a mea, am gandit ca fac un lucru bun, am pornit de la ideea sa fac ceva pentru elevii din famii defavorizate. Unii nu-si permit astfel de meditatii, dar vin si copii care au vrut sa invete. Anul trecut, cei care au participat la aceste pregatiri au luat rezultate foarte bune la examen”, a adaugat Gheorghe Zoicas.
Actiunea se va finaliza si cu intocmirea unui caiet de lucru in care vor fi incluse subiecte pentru limba romana si matematica si care le pot fi de folos elevilor, in vederea pregatirii lor pentru evaluarea nationala. De altfel, parlamentarul a mai spus ca acel caiet pus la punct anul trecut a fost aratat chiar si ministrului Educatiei, Daniel Funeriu.
Sursa: Camelia Tocaci