Caz grav in localitatea maramureseana Asuaju de Sus, unde o fetita de numai 14 ani a fost acostata pe strada, dusa intr-un loc ferit de ochii si violata de un tanar cu patru ani mai mare decat ea. Localnicii au spus ca de ani buni nu s-a mai intamplat o asemenea fapta in Asuaj si sunt de parere ca tineretul din ziua de azi este influentat de filmele vazute la televizor.
Incidentul a avut loc in urma cu doua zile. Minora de 14 ani, de etnie rroma, mergea spre casa cand a fost acostata de un tanar. Potrivit declaratiilor de pana acum, fata a fost violata fara remuscari de adolescent. Plangand, ea s-a dus acasa si le-a spus parintilor ce i s-a intamplat, iar acestia s-au dus cu ea la politie.
In scurt timp, oamenii legii au reusit sa identifice un suspect. Este vorba despre Gheorghe Sabau (18 ani), din localitate. In cursul zilei de ieri, 1 septembrie, tanarul a fost audiat de procurori. Pe de alta parte, micuta a fost expertizata de medicii legisti care au stabilit ca a fost victima unui viol.
In urma cercetarilor, anchetatorilor au luat hotararea internarii suspectului la sectia Psihiatrie-Adulti a Spitalului municipal Sighetu Marmatiei pentru efectuarea unei expertize neuro-psihiatrice de specialitate.
Purtatorul de cuvant al IPJ Maramures, Voichita Zehan, a declarat ca ”in urma cercetarilor efectuate, politistii au stabilit ca in timp ce se deplasa dinspre Barsau de Sus spre domiciliu, minora a fost acostata de Gheorghe S., de 19 ani, din Asuaju de Sus, care prin constrangere a intretinut relatii sexuale cu aceasta”.
Ea a precizat ca adolescenta a fost examinata de medicul legist care a stabilit ca pentru vindecarea leziunilor suferite in urma violului are nevoie de 3 – 4 zile ingrijire medicale.
Adolescentul a revenit recent din Italia
Primarul comunei Asuaju de Sus, Vasile Boitor, a declarat pentru eMaramures.ro ca suspectul era cunoscut in comunitate ca un tanar care crea probleme dupa ce consuma bauturi alcoolice.
„Din cate stiu eu, tanarul a mai fost internat la Psihiatrie. Dupa ce consuma bauturi alcoolice facea scandal prin discoteci. Stiu ca a fost plecat cu parintii in Italia la munca si venise acasa de putina vreme. Este socant pentru intreaga comunitate ceea ce s-a intamplat. La noi in comuna nu am mai avut asemenea cazuri oribile. Ne pare rau pentru ca este o pata neagra pentru comuna noastra”, ne-a declarat Vasile Boitor, primarul din Asuaju de Sus.
Sursa: Vasile Dale