Circa 100 de impatimiti ai motoarelor Ural din Belgia, Franta, Anglia, Romania, Slovacia, Germania, Elvcoburietia, Italia, Cehia si Austria, tara gazda, au participat in cursul lunii septembrie pe malul Dunarii, in preajma orasului Linz, la Prima Intalnire Europeana a Motocicletelor Ural (First European Ural Meeting). Echipa plecata din Romania a parcurs dus-intors peste 2500 de kilometri in 8 zile, traind o adevarata aventura. Printre ei s-a aflat si avocatul baimarean Ovidiu Chindris, pasionat de motociclism si fan al marcii rusesti. Calare cateva ore pe zi in saua lui Ural 750 solo, intr-un mars obositor, Ovidiu si-a tinut, totusi, promisiunea de a scrie jurnalul de calatorie pe care il puteti citi in cele ce urmeaza. Inainte de relatarea evenimentului, cititorii neavizati pot arunca o privire peste “Legenda Uralelor”, un preambul intocmit de redactie din sursele de referinta in limbile engleza si romana.
Vezi FOTO
Vezi VIDEO
Legenda Uralelor
Putin cunoscuta in tara noastra, “legenda Uralelor” incepe odata cu al doilea razboi mondial, cand Stalin, temandu-se de un atac fulger al nemtilor, a ordonat armatei sa gaseasca o solutie urgenta pentru a creste viteza de reactie in fata tancurilor lui Hitler, care deja invadasera Polonia, in toamna anului 1939. Dupa multe dezbateri, Ministerul Apararii a decis ca motocicleta cu atas BMW R71 e cea mai buna solutie pentru dotarea Armatei Rosii.
Zis si facut, cum fabrica BMW era departe :), inginerii rusi au dat o fuga pana-n Suedia, tara neutra, de unde au cumparat 5 motociclete pe care le-au demontat bucata cu bucata, le-au masurat si le-au copiat intocmai. La putin timp dupa aceea, in anul 1941, prototipurile rusesti i-au fost prezentate lui Stalin sub numele de M-72, iar acesta a zis “davai” si a inceput productia. Razboi fiind, lumea nu s-a prea suparat pe smecheria rusilor, mai ales ca si americanii de la Harley-Davidson au servit armatei USA 1000 de motociclete “Harley-Davidson XA (Experimental Army)” copiate dupa acelasi BMW.
Partea si mai frumoasa e ca nici cei de la BMW nu s-au suparat prea tare, considerand ca, in baza pactului de neagresiune Ribbentrop/Molotov, “transferul de tehnologie” se face ca un sprijin necesar poporului sovietic, prieten al Germaniei hitleriste. Mai mult, in 1941 fabrica BMW trecuse deja la modelul R75 si ii convenea sa preia Rusia productia mai vechiului R71, ma rog, rebotezat de tovarasi M-72. Incepand cu acest an, uzinele din Moscova au duduit si au furnizat armatei cateva mii de motociclete.
Doar ca intre timp Hitler atacase Rusia prietena si un raid al bombardierelor nemtesti asupra Moscovei era iminent. Acesta a fost motivul pentru care liniile de productie ale modelului M-72 au fost mutate tocmai in Muntii Ural, in beraria din Irbit, care era cea mai mare cladire din oras. Cu o investitie pe masura, in aceasta locatie s-a dezvoltat un complex industrial care incepand cu 25 octombrie 1942 a furnizat Armatei Rosii aproape 10.000 de motociclete folosite in misiunile de recunoastere si pentru dotarea trupelor mobile.
Cum numele codificat M-72 nu insemna nimic pentru soldati, acestia si-au rebotezat motocicletele Ural, dupa numele zonei in care se produceau. In anul 1950, Fabrica de Motociclete Irbit (IMZ) s-a reprofilat pe productia civila, iar misiunea dotarii armatei cu motociclete Ural a fost transferata unei uzine noi din Ucraina. Asta pana prin anii 60, cand datorita popularitatii de care se bucura “Uralul” in intreaga Uniune Sovietica, toata productie nationala a fost destinata pentru a acoperi imensa cerere de uz domestic. In plus, anual, cateva mii de exemplare luau calea exportului in tarile socialiste, multe ajungand si in Romania.
Dupa 1992, in perioada de tranzitie de la comunism la capitalism, soarta uzinelor rusesti a fost similara cu cea a multor fabrici romanesti. Intr-o prima faza s-a infiintat Compania UralMoto in care actionari erau conducerea si angajatii (40%), un fond de proprietate privata (38%) si statul (22%). Dupa 1998 statul a renuntat total la actiunile pe care le detinea si fabrica a intrat integral in portofoliul unor investitori rusi. In urma privatizarii integrale, s-a schimbat managementul, s-a modernizat tot fluxul de productie, s-a imbunatatit controlul calitatii, pastrand in acelasi timp valorile brandului: simplitatea, puterea, rezistenta, calitati ideale pentru drumurile din Rusia.
In prezent, motocicletele Ural sunt singurele din lume fabricate (in serie) cu atas (practic peste 80% din productie o reprezinta motocicletele cu atas), care au tractiunea 2WD (deci si pe roata atasului) si cutia de viteze cu marsarier. In ultimii ani s-au lansat cateva modele special pentru piata occidentala, unde se incearca scrierea unui noi capitol din legenda “Uralelor”.
Aici va puteti spala ochii cu cele mai noi modele de Ural, cu si fara atas.
Urmeaza jurnalul de calatorie al baimareanului Ovidiu Chindris la Prima Intalnire a Uralelor din Europa.
Intalnirea Ural in Austria, septembrie 2008
“First European Ural Meeting”
Jurnal de calatorie
Participanti:
Motocicleta 1 – Ural 650 cu atas, Cristi&Adina – Bucuresti
Motocicleta 2 – MZ Skorpion, Razvan– Bucuresti
Motocicleta 3 – Ural 750 solo, Ovidiu – Baia Mare
Motocicleta 4 – Ural 750 solo, Catalin&Cristina – Botosani
Pre-etapa. 2 septembrie Baia Mare – Ortisoara, 340 km.
Jonctiunea moto 3 cu moto 4 la Oradea si apoi cu moto 1 si 2 la Ortisoara.
Jurnal (de la iesirea din tara)
Ziua I. 3 septembrie Nadlac – Budapesta, 244 km.
Stabilim traseul, pana la destinatie vom opri sa vedem Budapesta si Viena, iar dupa aceea vom vizita si Praga. Facem ultimele cumparaturi.
Dat fiind ca iesim tarziu din tara, ajungem spre seara in Budapesta, ne intindem corturile intr-un camping, foarte aproape de centrul orasului. Aici nu suntem singurii motociclisti, langa un cort stau cuminti 2 motociclete de viteza, cu numere de Marea Britanie. Aproape toti cei campati au arborate drapelele tarilor de unde vin. Remarcam o rulota veche, cu pavilion australian. Renuntam la a vedea orasul noaptea, in favoarea unor beri Timisoreana, scoase din coburi si racite bine in congelatorul din camping.
Ziua a II-a. 4 septembrie Budapesta – Viena, 283 km.
In prima parte a zilei vizitam Budapesta, pe motociclete, trafic mare, motoarele se incing, moto 2 si 4 se pierd de 1 si 3, noroc cu GPS-ul. Trecem Dunarea de 3 ori dintr-o parte in alta, de fiecare data pe alt pod.
Apoi la drum spre Viena, evitam autostrada pentru a vedea cat mai mult din peisaje si localitati. Trecem prin Bratislava, dar nu ne oprim. Ajugem seara in Viena, un camping inchis, altul nu ne primeste (pe motiv ca e plin, dar administratorul pare doar speriat de gandul ca intra motoarele si-i trezesc oaspetii). Cautam Camping West, ne ratacim, GPS-ul ramane fara baterie, nu mai poate fi utilizat. Din nou 2 si 4 se pierd de 1 si 3. Suntem ghidati la camping de un sofer amabil (moto 1 si 3) si de un motociclist (moto 2 si 4). Campingul e un mini-orasel, intindem corturile si arboram drapelul Romaniei. In coburi mai avem cateva Timisoreana.
Ziua a III-a. 5 septembrie Viena – Aschach an der Donau, 232 km.
Dimineata facem bagajele, le punem pe motoare pe care le lasam in parcarea din camping si mergem sa vedem o parte din Viena cu transportul in comun. Alegem sa vedem castelul Schonbrunn si Prater. La castel facem turul gradinilor, cu un trenulet in care ni se explica, in germana, engleza, franceza si italiana obiectivele pe langa care trecem. In parcul de distractii Prater urcam in celebra „roata” si ne dam in niste „ciocane” de 40 m inaltime, care ne rotesc cu viteza de 104 km/h.
Dupa-amiaza plecam spre destinatia noastra, la intrunirea Uralelor, Aschach an der Donau, la 25 km de Linz. Drumul e frumos si bun, satele austriece linistite, miros de toamna. Ajungem tarziu in Aschach (noua locatie a intalnirii, din cauza unei furtuni), gasim cu greu tabara Uralelor, toti dorm, mai putin 2 organizatori care ne asteapta. In hangar stau aliniate motocicletele care a doua zi vor participa la cursa. Desi obositi, nu ne dam dusi la culcare. Nu prea mai este loc de corturi, asa ca suntem cazati in stil militar, in dormitor comun si paturi de campanie. O alegere chiar buna, caci paturile sunt foarte confortabile, iar sub geamurile dormitorului, la nici 15 m, curge Dunarea.
Ziua a IV-a. 6 septembrie Aschach an der Donau
Razvan se trezeste de dimineata pentru a filma plecarea motocicletelor cu atas in cursa. Cei care nu participa, stau pe malul Dunarii. Facem poze cu motocicletele ramase in tabara. Participantii sunt majoritatea din Austria, Germania, Franta, Cehia, Slovacia. Intre timp se intoarce pe platforma singura motocicleta accidentata in cursa, pilotul intact. Chiar si motocicleta, cam indoita, porneste la cateva pedale.
Punem benzina de la o statie care are si o pompa pentru motoare in 2 timpi, ce face amestecul benzina-ulei dupa cum o reglezi. Vizitam imprejurimile cu motocicletele, ne indreptam spre castelul Schaunberg. La poalele dealului, un mic aerodrom, lumea scoate planoarele pentru zbor. Desi ne imaginam ca drumul spre castel este accesibil pe motociclete, noi nu gasim decat un drum forestier accesibil doar pe jos, din cauza furtunii ce avusese loc inainte. Cand ajungem la castel, vedem ca era si un alt drum, asfaltat, pe care urcau vizitatorii.
In fine, ne oprim cu motocicletele la terasa unui mic local pe malul Dunarii si mancam un peste invelit in hartie cretata si ziare. Bem si o bere, lucru perfect legal in Austria. Oricum, pana la tabara nu avem decat 2 km. Intre timp, pe langa noi trec motocicletele cu atas care se intorc de la cursa. Ne intoarcem in tabara, unde intram in vorba cu baietii din clubul „Amicale de France-Dniepr-Ural”, care au participat in cursa cu 7 motociclete. Le uram succes, rezultatele se vor afla doar seara.
Seara, in hangar, concert de muzica buna, petrecere, bere („Zipfer” la halba), festivitatea de premiere. Sunt premiati primii 10 clasati, locul I este luat de un elvetian,cu nr. de concurs 13, iar noi si englezii luam un premiu special pentru cei veniti de la cea mai mare distanta. Facem schimb de drapele cu francezii de la „Amicale de France”, care ne dau in schimbul tricolorului nostru steagul Normandiei, doi lei negri pe fond rosu. Parasim ultimii petrecerea.
Ziua a V-a. 7 septembrie Aschach an der Donau – Bystrice (la 50 km. de Praga), 290 km.
Ne trezim ultimii, majoritatea sunt deja plecati. Noi si francezii de la Amicale mai schimbam impresii si suntem invitati la intrunirea lor de anul viitor. Pornim spre Praga, oras pe care nu vrem sa-l ratam, fiind atat de aproape.
Imediat dupa intrarea in Cehia, incepe ploaia. Si o tine tot asa, deasa, marunta si rece. Cand se lasa si intunericul, drumul nu mai e deloc o placere. Astfel ca, la 50 km de Praga, ne oprim sa cautam cazare. Toate motelurile din Bystrice sunt inchise, insa un localnic se ofera sa ne cazeze in garajul lui. Un garaj-atelier-muzeu, imens, in care piesa de rezistenta e un Jeep militar din 1946 cu remorca. Totul original si restaurat ca nou.
Aflam ca in Praga exista un club al motoarelor din WW2, iar oamenii se intalnesc cu ele (sunt perfect functionale), imbracati in uniforme militare. Peretii sunt impanziti de placute de inmatriculare, adunate de pe unde calatorise gazda noastra: Europa, America de Sud, SUA, Africa. O alta placuta, asezata pe pervazul unei ferestre, datand probabil de pe vremea Cortinei de fier, ne spune in ceha si germana „Interzis a vorbi politica”. Nici nu aveam de gand! Gazda ne pune la dispozitie si o baie cu dus si apa calda. De fapt, tot complexul imobiliar e o veche moara, acum reamenajata ca sediu de firma piscicola. Domeniul are cateva hectare de balti si o fabrica de produse piscicole.
Ziua a VI-a. 8 septembrie Bystrice – Praga – Bystrice, 100 km.
Ne trezim de dimineata (e soare), in ideea de a pleca spre Praga si apoi inapoi spre tara. Gazda noastra ne intampina cu micul dejun, cornuri proaspete. Facem bagajele, le punem pe motoare, dar moto 1 are o problema mecanica. Necesita cateva ore de asteptare, stam la soare pe malul lacului din fata fostei mori, la povesti. Astfel ca hotaram sa mai amanam cu o zi intoarcerea acasa, lasam bagajele in Bystrice si cu motocicletele usurate mergem spre Praga. Parcam langa o gura de metrou si vizitam orasul vechi. Impresia lasata este a unui oras asediat de… turisti! Facem poze, cumparam suveniruri si ne intoarcem sa innoptam la garaj.
Ziua a VII-a. 9 septembrie Bystrice – Monor (Ungaria), 583 km.
Dimineata vizitam fabrica piscicola a gazdei noastre din Bystrice, primim cadou de drum conserve de peste si ne intoarcem pe autostrada (care in Cehia si Slovacia nu are taxa) pana la intrarea in Ungaria. Hotaram sa trecem de Budapesta, pentru a evita traficul de zi, si ne cazam la o pensiune in Monor. Receptionera ne aude vorbind romaneste si ne raspunde la fel. E un semn ca ne apropiem de casa.
Ziua a VIII-a. Monor – Romania (Petea/Bors) – Baia Mare (435 km)
Ne despartim inainte de Debrecen, moto 3 o ia spre Petea, celelate urmand sa intre in tara pe la Bors. Drum intins, cu oprire doar pentru alimentare.
Join the Story – Ride Ural
Sursa: eMM.ro
– Servicii de creare site web
