Premierul Ungariei, Viktor Orban, a spus, la Universitatea de Vară „Tusvanyos“ de la Băile Tuşnad, că pentru maghiari Centenarul Marii Uniri nu reprezintă „un moment festiv”. Orban a pledat pentru un Ţinut Secuiesc tot mai puternic.
„Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (…) Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înţeleagă şi ei că pentru noi nu e un moment festiv”, a afirmat, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori, Viktor Orban, adăugând că „de o sută de ani România modernă nu ştie ce să facă cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici”. Premierul ungar a invocat sloganul UDMR – 1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România – cu care s-a declarat de acord – şi a subliniat că „Ţinutul Secuiesc a existat şi când încă nu exista România modernă şi va exista şi atunci când toată Europa se va fi predat Islamului”.
„În loc să negăm realitatea, ar trebui să privim situaţia ca pe o resursă. Să privim Transilvania ca pe o resursă, să ne dorim un Ţinut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică. Acest lucru ar însemna un plus de forţă şi pentru România”, a afirmat premierul Ungariei. „Rusia nu reprezintă vreo primejdie“ Viktor Orban a mai spus că, în opinia sa, Uniunea Europeană duce o politică „primitivă” faţă de Rusia. Premierul maghiar susţine că, în afara Poloniei şi a ţărilor baltice, restul statelor UE ar trebui să-şi dezvolte relaţiile bilaterale cu Moscova.
„Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, şi scuzaţi expresia, primitivă faţă de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol. Pentru că, într-adevăr, în UE există ţări membre care se pot de-a dreptul simţi în pericol faţă de Rusia. Vorbim de Ţările Baltice, vorbim de Polonia, istoria şi apropierea geografică confirmă acest lucru, dar majoritatea ţărilor din UE nu resimt acest pericol, această primejdie, nici slovacii, nici cehii şi nici noi nu avem motive să credem că Rusia ar reprezenta vreun pericol, vreo primejdie pentru noi.
Deci, este foarte clar că Ţările Baltice, Polonia şi alte ţări ar beneficia de garanţii suplimentare din partea NATO, din partea UE pentru a se simţi în siguranţă, dar restul ţărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Rusia. Deci, în loc de această politică primitivă faţă de Rusia, ar trebui să avem o politică mult mai specializată, mult mai bine definită cu Rusia”, a afirmat Orban, potrivit traducerii oficiale.
Citeste mai mult pe adevarul.ro