În Slovacia au fost testați pentru coronavirus 3,6 de milioane de oameni, dintr-o populație de 5,5 milioane. Excepțiile au fost copiii mici și unele persoane vârstnice. Testarea în masă s-a făcut în primul weekend din noiembrie, iar cei care au fost confirmați cu Covid-19 au fost obligați să intre în carantină. În al doilea weekend al lunii, testarea a fost repetată pentru 2 milioane de oameni din zonele cele mai puternic afectate, iar rata de infectare a scăzut semnificativ.
„Campania din Slovacia a fost urmărită cu atenţie de alte ţări care se luptă cu o resurgenţă a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2. Luând în considerare districtele în care s-au făcut teste în ambele săptămâni, rata de infectare a scăzut de la 1,47% în primul weekend la 0,62% în rândul celor care au fost testaţi în al doilea weekend”, a anunțat Matovic.
„Intrăm într-o iarnă grea. Avem un instrument extraordinar de eficient în testarea antigen care reduce proporţia de persoane infectate cu 58%”, a spus şeful guvernului slovac.
Testarea a fost gratuită şi voluntară, dar guvernul a impus o carantină, ce a inclus interzicerea navetei, celor care au refuzat să facă testul. Oamenii trebuie să aibă la ei certificate din care să rezulte că au făcut testul şi acesta a ieşit negativ. Campania s-a bazat pe teste antigen ale căror rezultate sunt cunoscute în 15-30 de minute, având însă o acurateţe mai mică decât testele standard PCR.
Până în prezent, Slovacia a raportat 76.072 de cazuri de infectare – din care 366 de decese – depistate prin teste PCR. Testarea antigen, care a inclus o etapă pilot şi două runde de testare în masă, a identificat 57.462 de cazuri.