Premierul Ungariei, Viktor Orban a fost prezent sâmbătă 23 iulie, la Băile Tușnad, iar la un moment dat a fost oprit din discurs de un grup de protestatari. Mai mult de atât, protestatarii au afișat și un banner pe care scria ”Ceva este etern: Transilvania pământ românesc”.
Momentul când premierul Ungariei este oprit din discurs a fost surprins de reporterii publicației transtelex.ro.
Orban se află într-o vizită în România. Mai exact acesta a fost prezent vineri, la Sfântu Gheorghe, la meciul echipei Sepsi din Conference League, 3-1 cu Olimpija Ljubljana. Când Orban a intrat pe stadion, în loja VIP a fost aplaudat la scară deschisă de suporterii prezenți în tribune.
Guvernul Ungariei a investit aproximativ trei milioane de euro anual în clubul de fotbal din Sfântu Gheorghe. Banii au fost investiți în infrastructura clubului dar și în dezvoltarea unor proiecte, a unor centre pentru copii și juniori.
De menționat este faptul că nici o televiziune din România nu a fost interesată să transmită meciul echipei de fotbal.
Vizita sportivă a premierului Orban nu s-a oprit la Sfântu Gheorghe. Acesta va fi prezent sâmbătă, în jurul orei 18.00, la Miercurea Ciuc, la inaugurarea stadionului echipei Csikszereda Miercurea Ciuc.
Pe stadionul inaugurat, Orban va asista la un amical între naționala U18 a Ungariei și o selecționată a Ținutului Secuiesc.
Bravo …..pe ei şi pe mama lor