Premiile Oscar 2019, cel mai așteptat eveniment din lumea cinematografiei, au fost decernate în această noapte într-o gală desfășurată sub semnul echilibrului. Filmul „Bohemian Rhapsody” a adus cele mai multe statuete – patru, urmat de „Green Book”, „Roma”, „Black Panther” cu câte trei. Olivia Coleman și Rami Malek au fost desemnați cei mai buni actori în rol principal, în timp ce Regina King și Mahershala Ali au fost recompensați cu Oscar pentru cel mai bun rol secundar.
Spre deosebire de alte ediţii, Gala Premiilor Oscar de anul acesta se remarcă printr-o mare diversitate a laureaţilor și o distribuție cumva echilibrată a premiilor.
LISTA CÂȘTIGĂTORILOR
Cel mai bun film: „Green Book”
Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron („Roma”)
Cel mai bun actor în rol principal: Rami Malek („Bohemian Rhapsody”)
Cea mai bună actriţă în rol principal: Olivia Colman („The Favourite”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali („Green Book”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King („If Beale Street Could Talk”)
Cel mai bun film străin: „Roma”
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Spider-Man: Into The Spider-Verse”
Cea mai bună scenografie: „Black Panther”
Cel mai bun scenariu adaptat: „BlacKkKlansman”
Cel mai bun scenariu original: „Green Book”
Cea mai bună imagine: „Roma”
Cel mai bun montaj: „Bohemian Rhapsody”
Cea mai bună coloană sonoră: „Black Panther”
Cel mai bun cântec original: „Shallow” (din filmul „A Star Is Born”)
Cel mai bun montaj de sunet: „Bohemian Rhapsody”
Cel mai bun mixaj de sunet: „Bohemian Rhapsody”
Cele mai bune efecte vizuale: „First Man”
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „Vice”
Cele mai bune costume: „Black Panther”
Cel mai bun scurtmetraj animat: „Bao”
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „Skin”
Cel mai bun lungmetraj documentar: „Free Solo”
Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Period. End of Sentence”.
Julia Roberts anunță cui îi revine Oscarul pentru cel mai bun film: Green Book!
Bazat pe fapte reale, Green Book spune povestea a două destine care aparent nu aveau nimic în comun, dar care odată intersectate au dus la o prietenie pe viață. New-yorkezul de origine italiană Tony Lip, interpretat de Viggo Mortensen, acceptă să fie șoferul și asistentul personal al pianistului afro-american Don Shirley, jucat de Mahershala Ali, care pornește într-un turneu în sudul Americii. Se întâmplă în anii 60, când ura față de persoanele de culoare se manifesta violent. Green Book era cartea care cuprindea hotelurile și restaurantele în care persoanele de culoare aveau voie să intre. Filmul a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun film de comedie și avea 5 nominalizări la Oscar.
A obținut trei statuete: pentru cel mai bun film, cel mai bun actor în rol secundar și cel mai bun scenariu original.