Preotul greco-catolic din Botiza are nevoie de ajutorul semenilor. Acesta duce de o bună perioadă de timp o cruntă bătălie cu boala, dar a ajuns la capătul puterilor și cere ajutor.
„Ma numesc Bot Ioan Calin, sunt preot greco-catolic în Dieceza de Maramures, în comuna Botiza si în urmă cu un an și jumătate am fost diagnosticat cu cea mai grea boală – cancer. Am aflat acest lucru la Spitalul Chirurgie 3 din Cluj Napoca, unde chirurgul de acolo a încercat prin operatie să îmi extirpe o tumoare GIST stomacal malign de 29 cm, lucru pe care nu a reusit sa-l faca si a decis sa ma trimita acasa sa-mi petrec ultimele zile cu familia mea: soția și cei 2 copilași de 9, respectiv 2 ani.
Din fericire pentru mine si familia mea am aflat de Clinica din Debrecen, Ungaria, unde cu ajutorul lui Dumnezeu și al Fecioarei Maria, dr. chirurg de acolo Tony Miklos, deși cu șanse de doar 1 % de supraviețuire, a reușit să-mi salveze viața.
A trecut un an si jumatate de la marea operatie, an in care in fiecare lună am luptat cu aceasta boală, deplasându-mă de cel puțin 2 ori pe lună la Debrecen pentru analize, tomograf și consultații, urmărind aceasta boală, luptând totodata cu ea, fiind optimist și mai ales cu credință în Dumnezeu.
În urmă cu 6 luni, în urma unui tomograf și a unui ecograf, mi s-a descoperit o metastază la ficat și câteva tumori mici la plămâni și au reînceput problemele. Mi s-a pus un dren la ficat dar care nu prea a dat rezultat și s-a decis schimbarea tratamentului oncologic cu un medicament numit STIVAGRA, care din pacate nu se găsește în România și nici nu poate fi adus sau decontat prin C.A.S. la noi în țară, fapt pentru care sunt nevoit să îl cumpăr din Ungaria la prețul de 3.400 Euro. Doar acest medicament mă costă peste 40.000 de euro pe an.
V-am scris acest mesaj în speranța că mă veți putea ajuta cu un sprijin financiar deoarece resursele financiare pe care le-am obținut cu ajutorul binefăcătorilor s-au terminat iar salariul meu lunar și al soției nu depășeste 500 euro pe lună, bani pe care îi folosim în mare parte pentru deplasările în Ungaria, la Debrecen pentru analize, tomograf și controale periodice.
Tratamentul trebuie să îl continui cel puțin încă 12 luni.
Vă mulțumesc și vă asigur de rugăciunile mele, iar Dumnezeu să vă răsplătească fapta cea bună și să vă binecuvinteze cu harurile Sale.”, a scris preotul pe pagina personală de Facebook.
D-zeu sa va faca parte de sanatate.
Un nr de cont in privat, va rog deoarece as vrea sa va ajut si eu cu cat se poate.😐
Buna, cum vă pot ajuta să vă trimit bai ?Domnul să va ajute …!
Nr cont lei Bot Dumitrita Ramona : RO24BRDE250SV77331582500 la banca BRD
Un cont
Să-i fie țărânăa ușoară!
Doamne ajută! Contul va rog
Trimiteți nr.de cont.
Postati un nr de sms si va fi mai simplu sa primiti ajutor prin vodafone sau orange. Doamne ajută!
Buna seara, pentru donatii incercati sa acesati urmatorul link:
https://www.facebook.com/senatorulnostru?fref=gs&__tn__=%2CdlC-R-R&eid=ARDuvVCXx17PR_DrmQdRn4fyLg_OQ59W0FXZO2t8Sg6E-o0TiqZaU7nCUYv8PvDQElIWnpqok3iHurai&hc_ref=ARRZHEJ9uUTxYqs5BkI9Y34-NHxh8cG5byZDZqK_mfBFwpqitlzXqnRFscjY3z4CRV4&dti=219770168372377&hc_location=group
Vă să îmi lăsați un nr de cont… în privat
Bună seara.
Intrați pe pagina dânsului de facebook,Ioan Calin Bot. si acolo veți găsi ,,Donează,,
Doamne ajuta-ne 🙏să il putem ajuta ,fiecare după puterile noastre.
Pornim de la ideea ca nimeni nu ar trebui sa treaca prin asa ceva, e crut ce i se intampla. Pe de alta parte de se agita asa tare? Tratamentul e simplu: post negru si rugaciune. De ce se trateaza in spital, doar orice bun crestin stie ca barbosul din cer are un plan pt fiecare. Rusine parinte ca te opui caii domnului!
Ipocrizie dusa la extrem.
Misha,inainte de a scrie asemenea tâmpenie,te-ai gandit,ca poate planul celui de sus (bărbosul) cum spui ,este ca tocmai prin suferința unui om sa vadă bunătatea sau răutatea altui om, poate meditezi un pic la ce categorie te incadrezi.
Să-i fie țărâna ușoară!