Traian si Maria Basescu au sosit in Maramures vineri seara – mai repede cu trei zile decat se astepta initial. Cei doi si-au programat un scurt sejur printre maramureseni inaintea intalnirii oficiale cu presedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko, care va avea loc la Sighetu Marmatiei odata cu inaugurarea punctului de trecere a frontierei spre Solotvino.
Venit pentru a treia oara la Rohia
La vizita pe care a facut-o in septembrie anul trecut in Baia Mare, presedintele Basescu a promis ca se va reintoarece in judet si ca va merge la manastirea din Rohia, de care, spunea el, se simte foarte legat sufleteste. Sambata, a fost a treia oara cand le-a calcat pragul monahilor de la Sfanta Ana. Prima data a fost pe vremea cand era ministru al transporturilor, iar apoi a revenit, in 2001, in calitate de primar al Bucurestiului.
Parintele Macarie, care e bibliotecarul manastirii de la Rohia, a relatat pentru eMaramures.ro ca vizita presedintelui nu a fost anuntata din timp. Abia cand Traian Basescu si-a facut intrarea in orasul Targu Lapus, la volanul unei masini de teren, au aflat ce se intampla, iar calugarii au iesit cu totii in curtea lacasului ca sa intampine cum se cuvine importanta delegatie venita de la Bucuresti.
Aproape trei ore, intrarea presei in incinta manastirii a fost interzisa. Dupa plecarea sefului de stat, calugarii au dat detalii despre vizita. Parintele Macarie a povestit ca Traian si Maria Basescu au vizitat biserica noua, au intrat in renumita biblioteca de la Rohia, unde au rasfoit cateva carti, dupa care s-au refugiat timp de cateva minute in chilia monahului Nicolae (Steinhardt).
Presedintele a avut o intrevedere cu Episcopul Vicar al Maramuresului si Satmarului, Iustin Sigheteanul, care e si staretul manastirii de la Rohia, dar si cu alti calugari, care, la plecare i-au daruit doua carti scrise de Nicolae Steinhardt, printre care si cea mai cunoscuta – “Jurnalul fericirii”.
Reculegere printre maramureseni
Fiind considerata o vizita cu caracter privat, detaliile programului ales de presedinte au fost tinute in secret de autoritatile maramuresene. Am reusit totusi sa aflam din surse oficiale ca seful statului a ajuns in Maramures vineri seara, in jurul orei 20.00. Aeronava prezidentiala a aterizat dupa-amiaza la Satu Mare, iar Traian Basescu a urcat la volanul unui Jeep, avand-o in dreapta pe sotia sa.
Familia Basescu si-a petrecut noaptea de vineri in Maramuresul istoric. Presedintele a tinut sa viziteze vestita manastire Barsana, unde, din cate se pare, a ramas pana dimineata, dar si bisericile de lemn de pe Valea Izei. Alesii din aceste comune maramuresene au pastrat secretul vizitei cu sfintenie de teama sa nu il supere pe primul om din stat. Ei recunosc ca presedintele e “prin zona”, dar sustin ca nu l-au intalnit.
Din cate se pare, presedintele s-a reintors in Maramuresul istoric sambata seara, urmand ca duminica se viziteze zona Sapanta si posibil chiar Borsa. Programul oficial al sefului de stat in Maramures va incepe abia luni dimineata, odata cu manifestarile legate de inaugurarea punctului de frontiera din Sighetu Marmatiei, eveniment la care va particpa si omologul sau ucrainian Viktor Iuscenko.
Sursa: Meda Muntean si Larisa Tivadar