Șicanele membrilor Composesoratului Borșa la adresa primăriei par să nu se mai termine. Chiar dacă acțiunea de vânzare la licitație a bunurilor din instituție a fost anulată deja în instanță, executorul judecătoresc a reluat procedura. Într-un comunicat de presă semnat de Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa, este explicată acțiunea de astăzi, dar și intervenția a câteva zeci de borșeni, prezenți și ei la această procedură.
”Vineri, 21 februarie 2020, în jurul orei 13.00, Executorul Judecătoresc Radu Cătălin Amișculesei, însoțit de jandarmi și poliție, s-a prezentat la sediul Primăriei Orașului Borșa pentru continuarea acțiunii de executare silită solicitată de Matei Mihali în numele Asociației Composesorale Borșa, în dosarul care are ca obiect retrocedarea a 17.000 de ha de pădure.
Deși demersurile pentru organizarea licitației pentru bunurile publice ale borșenilor sunt anulate prin Sentința Civilă nr. 51 din 06 februarie 2020, iar încheierea și primul anunț de vânzare au fost declarate nule deoarece au fost tardiv întocmite, executorul a continuat acțiunea de vânzare a bunurilor sechestrate, încălcând astfel mai multe prevederi legale:
Articolul 704 din Codul de Procedură Civilă, prevede:
„Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător.”
Acțiunea executorului, fără prezența lui Matei Mihali și avocatul lui, a stârnit animozitate în rândul borșenilor care s-au prezentat la primărie pentru a protesta împotriva acestui demers forțat și ilegal. Prezența în primarie a mai multor borșeni, l-au determinat pe Matei Mihali să se întoarcă din drum și să nu se prezinte alături de executorul judecătoresc la întocmirea procesului verbal.
În urma discuțiilor purtate cu Radu Cătălin Amișculesei, discuții la care au participat și juriștii Primăriei Orașului Borșa, Executorul judecătoresc a ignorat sentința 51/2020, prin care acțiunea de vânzare prin licitație a bunurilor din primărie este anulată. Mai mult, acesta nu a putut să identifice bunurile sechestrate din instituție, prezentând în acest scop doar fotografii neclare, realizate prin geamurile primăriei, insistând pentru scaunul primarului, deși nici acesta nu corespundea descrierii.
Executorul Judecătoresc Radu Cătălin Amișculesei nu respectă legea, mai exact articolul 765 din Codul de Procedura Civilă care spune:
„1) În ziua fixată pentru vânzare, executorul judecătoresc se va duce la locul unde se află bunurile sechestrate, va ridica sigiliile sau va primi bunurile de la persoana căreia i-au fost încredințate, eliberându-i chitanță de primire.
(2) Executorul va verifica, după procesul-verbal de sechestru, numărul și starea bunurilor și va constata toate acestea, precum și lipsurile găsite, în procesul-verbal de licitație.
(3) Dacă vânzarea se va face în alt loc decât acela unde se găsesc bunurile ce urmează să fie vândute, ele vor fi duse în acel loc, pe cheltuiala creditorului, în condițiile art. 762 alin. (4).”
După întocmirea procesului verbal, în care executorul a consemnat doar punctul lui de vedere fără ca acesta să fie împărtășit de ceilalți participanți la acțiune, Executorul Judecătoresc Cătălin Radu Amișculesei a părăsit instituția în fluierăturile zecilor de borșeni adunați în zonă.
Așa cum am arătat în nenumărate rânduri, Matei Mihali și acoliții lui din Asociația Composesorală Borșa solicită aplicarea legii cu dublă măsură, doar atunci când le convine lor, însă atunci când legea le este potrivnică amenință pe toată lumea și acuză judecătorii că sunt corupți. Dar oare când au primit 17.000 de ha de pădure, deși au cerut doar 11.000 și au putut dovedi că au deținut doar 7.000, cum au fost judecătorii?
Ion Sorin Timiș,
primarul orașului Borșa”