IresponsabilitateaGuvernului PNL bagă în carantină Prefectura şi Consiliul Judeţean Maramureş după ce preşedintele liberalior maramureşeni acesta a participat în urmă cu mai puţin de 24 de ore la instalarea noului subprefect deşi este posibil să fie infectat cu coronavirus. Ionel Bogdan a participat la Biroul Politic naţional al PNL, în loc să rămână la învestirea lui Cîţu, Ionel Bogdan s-a grăbit să vină la Baia Mare la festivisme ca să îmbolnăvească oamenii.
Toţi membrii Biroului Permanent Naţional al PNL vor intra în izolare la domiciliu, după ce senatorul liberal Vergil Chiţac a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus.
Anunţul a fost făcut vineri de preşedintele PNL, Ludovic Orban. El a precizat că tuturor senatorilor din grupul PNL li se va transmite să se izoleze.
Printre aceştia se numără şi Ionel Bogdan, care acum se află la domiciliu şi a acerut să fie testat pentru coronavirus. La fel vor fi şi cei care au intrat în contact cu el în cursul zilei de joi, 12 Martie.
Am văzut ca Ionel Bogdan a declarat ca nu a avut contact direct cu acea persoana. Cine spune adevarul,voi sau el?
Auzati! Manevraaaaaa! Voi chiar ne luati de prosti, defapt pe buna dreptate ca suntem un popor foarte prost!
Unde duc astia o persoana cu izoleta, cum apare un prajit cu camera. Aveti grija sa fie filmat, pozat etc. Azi ati primit tema de titluri la stiri „persoane publice”? Nu de alta dar, vad ca se merge pe tematica. Daca azi a aparut de nu stiu ce premier sau ce dracu din canada, hai sa dam si noi pe perosane publice. :)))))))))))))))))))
Bullshit!