Presedintele Senatului Universitatii Bucuresti (UB), Marian Preda (foto), apara reputatia acestei institutii de invatamant superior prezentand cateva date concludente si cere demisia ministrului Valentin Popa, care a atacat universitatea si i-a taiat drastic fondurile de la buget.
Noua reactie vine in contextul in care ministrul Educatiei a decis cifrele de scolarizare pentru anul universitar viitor taind de la institutiile din Consortiul Universitaria, singurele aflate in topurile internationale, si ducand banii publici catre universitati mici si lipsite de performante, precum cea de la Suceava, unde Valentin Popa a fost rector pana la numirea ca ministru.
„Vom furniza saptamana viitoare date detaliate dar, pentru moment, cateva cifre generale si cateva precizari care contrazic flagrant aberatiile incompetente ale ministerului„, a postat vineri seara pe Facebook, Marian Preda.
Pe lista contraargumentelor presedintelui Senatului figureaza mai multe date referitoare la numarul mediu de studenti la buget si programele de studii, dar si cateva avertismente importante.
Printre acestea, informatia ca programele cu mai putin de 40 de studenti, aspect pentru care Valentin Popa a criticat universitatea, sunt cateva de la „limbi straine (maghiara, romani, slovaca, araba, rusa, etc) pe care doar UB si in unele cazuri UBB le organizeaza si fara de care in Romania nu ar mai exista traducatori si experti in aceste limbi” sau alte programe de la teologie sau predate in limbi straine.
„Sa le spuna onor ministerul celor de la Ministerul de Externe, de la DIICOT, SIE si SRI ca nu vor mai avea traducatori, sa le spuna reprezentantilor minoritatilor din Parlament ca limbile lor nu vor mai fi predate si noi desfiintam aceste programe.
Sunt cateva programe de teologie (romano-catolica, baptista sau ortodoxa), cele mai multe fiind singurele din Romania de acest fel. Sa le spuna Ministerul si ARACIS-ul cultelor ca nu vor mai avea programe la licenta pe viitor„, scrie prof.univ. Marian Preda.
La acestea se adauga alte cateva programe de „chimie, biochimie sau fizica, domenii de varf in care se lucreaza cu formatiuni mai mici, de 15-20 de studenti pentru ca au laboratoare, experimente etc.”
„Sa le desfiinteze si pe astea ca sa plece si putinii olimpici din stiintele exacte care au mai ramas prin Tara, sa desfiintam cecetarea fundamentala, Laserul de la Magurele, institutele de cercetari si tot ce ne mai scoate si pe noi in lume in cercetarea si tehnologia de varf.
Domnule Popa, Universitatea din Bucuresti si celelalte universitati din Consortiu, pe banii lor, prin redistribuire interna, pe bugetele lor pana acum eficiente economic in ciuda subfinantarii de la voi, tin cercetarea din Romania pe linia de plutire prin aceste programe si fac ce ar trebui sa faceti voi, politrucii din Minister„, se arata indignat presedintele Senatului UB.
La finalul comentariului sau, Marian Preda ii cere demisia ministrului Valentin Popa.
„Stiu, e greu sa intelegi, dar te vom ajuta noi! Si daca nu intelegi, poate ca a cam venit vremea sa redeschidem balconul Universitatii pe care il tinem inchis de 28 de ani, de la fenomenul Piata Universitatii si de la mineriade, si sa-ti transmitem de acolo toate aceste mesaje plus solicitarea de a demisiona„, se arata in incheierea postarii.
Decizia ministrului Educatiei, Valentin Popa, de a aloca locurile bugetate fara o dezbatere publica prealabila si fara a prezenta criteriile avute in vedere a starnit reactii dure din partea universitatilor de top din Romania si a asociatiilor de studenti.-potrivit Adevarul