Preşedintele ungar, Janos Ader, i-a trimis vineri o scrisoare omologului român Klaus Iohannis, cerându-i să ia măsuri, în baza obligaţiilor asumate prin acorduri de mediu bilaterale şi internaţionale, împotriva poluărilor repetate dinspre România ale cursurilor de apă din Ungaria, transmite agenţia MTI.
În scrisoare, Ader afirmă că sectorul ungar al râului Someş a fost poluat recent cu „metale grele provenite de la mine abandonate din nordul României.”
Potrivit MTI, autorităţile ungare au fost alertate joi în legătură cu poluarea de pe Someş.
De asemena, Janos afirmă în scrisoare că nivelurile concentraţiilor de zinc, cupru şi cadmiu sunt încă „peste cele acceptabile.”
„Ne confruntăm cu a nenumărata situaţie de poluare a apei dinspre România” mai precizează președintele Ungariei, deși nu se cunoaște momentan impactul pe care poluarea actuală îl va avea asupra calităţii apei, a florei şi faunei râului. De asemenea, Janos a ținut să menționeze că dezastre asemănătoare s-au mai produs în anii 2000, 2013, respectiv 2018, când „reziduuri toxice de la mine abandonate din România au ajuns în cursuri de apă din Ungaria.”
„Sunt convins că trebuie să rezolvăm fără întârziere această situaţie periculoasă”, declară Janos Ader, menționând că ecosistemele râurilor din Ungaria au fost „extrem de fragile de la deversarea devastatoare de cianuri din anul 2000.”
Context
Concentraţiile de zinc, cupru, aluminiu şi fier, în probele luate din apele Someşului, joi la ora 2 dimineaţa, la Csenger, se situau peste limitele permise, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor din Ungaria (OKF) remis agenţiei ungare de presă MTI.
Potrivit comunicatului, OKF va efectua, la faţa locului, măsurători şi teste de laborator acreditate pentru a monitoriza poluarea apei Someşului.
Luarea probelor şi analizele de laborator se desfăşoară în permanenţă, se mai arată în comunicat. Direcţia Naţională a Apelor din Ungaria (OVF) a anunţat, miercuri, agenţia ungară de presă MTI, într-un comunicat, că apele Someşului sunt poluate cu metale grele care provin din România.
Potrivit comunicatului, partea română a trimis informaţii prin intermediul Sistemului Internaţional de Alertă că, pe teritoriul României, Someşul a fost poluat cu metale grele, în urma unei deversări de steril de mină. Documentul semnala că se aştepta ca poluarea să ajungă în Ungaria, miercuri, pe la miezul nopţii.