Având în vedere temperaturile ridicate din ultima perioadă și creșterea deosebită a consumului de apă potabilă S.C. VITAL S.A. – Agenția Baia Sprie anunță că, începând cu data de 22 iulie 2022, este nevoită să reducă presiunea de furnizare a apei pe timpul nopții (între orele 22.00 şi 06.00), pentru refacerea stocurilor necesare.
Vor fi afectați de această restricție consumatorii din orașul Baia Sprie și Tăuții de Sus.
„Adresăm un apel insistent utilizatorilor să folosească apa doar în scopuri gospodăreşti şi de uz casnic şi să evite folosirea acesteia în alte scopuri, cum ar fi: irigatul grădinilor și spălatul teraselor, curţilor, pavajelor sau umplerea piscinelor, bazinelor/rezervoarelor de mare capacitate, astfel încât furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă să se realizeze în condiții optime pentru toți beneficiarii serviciului”, spun reprezentanţii Vital.
Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, dispeceratul S.C. VITAL S.A. vă stă la dispoziție la numerele de telefon. 0262/215150, 1, 2 și 0362/401052, 3, 0372752661.