Preţul carburanţilor ar putea fi plafonat anul viitor, a anunţat ministrul Eugen Teodorovici. Finanţele caută acum, împreună cu cei de la Consiliul Concurenţei, o soluţie pentru ca şoferii să nu mai fie afectaţi de creşterile constante de preţ.
Guvernul intenţionează să elimine supraacciza pe carburanţi anul viitor, însă oficialii se tem că această decizie nu se va regăsi şi în preţul de la pompă.
„Discutăm cu cei de la Consiliul Concurenţei pentru a găsi o formulă legală ca această scădere să se regăsească în economie şi la nivelul fiecărui consumator”, a declarat Teodorovici.
Întrebat dacă o soluţie în acest sens ar putea fi o plafonare a preţurilor carburanţilor, ministrul a răspuns: „Ceva de acest gen, dar trebuie să găsim o formulă legală cu cei de la Consiliul Concurenţei”.