Directorul si directorul adjunct al unitatii de invatamant preuniversitar nu pot fi membri de partid pe perioada mandatului, iar in mediul academic ocuparea simultana a unei functii de conducere in universitate si a uneia de demnitate publica este interzisa, potrivit proiectului Legii educatiei.
Conducerea unitatilor de invatamant preuniversitar va fi asigurata de un director si de Consiliul de administratie al scolii, se arata in proiectul Legii educatiei. Ocuparea functiei de director se va face prin concurs organizat de catre Consiliul de administratie al scolii. Directorul va incheia un contract de management cu primarul unitatii administrativ-teritoriale pe raza careia se afla unitatea de invatamant.
Directorul unitatii de invatamant poate fi eliberat din functie prin decizia Consiliului de administratie, cu votul a doua treimi dintre membri sau prin decizia consiliului local ori judetean, cand se constata neindeplinirea contractului de performanta incheiat cu aceste consilii.
Totodata, proiectul Legii educatiei prevede „depolitizarea si democratizarea” educatiei, fiind interzis prozelitismului de orice tip in unitatile scolare si in campusurile universitare.
Directorul si directorul adjunct ai unitatii de invatamant preuniversitar nu pot fi membri ai unui partid politic pe perioada exercitarii mandatului. In cazul invatamantului superior, ocuparea in acelasi timp a unei functii de conducere in universitate si a uneia de demnitate publica este interzisa. Aceasta prevedere a fost cuprinsa si in proiectul Legii educatiei elaborat in mandatul ministrului Ecaterina Andronescu.
De asemenea, proiectul mai prevede cresterea gradului de participare si de implicare in viata scolii si a universitatii a parintilor, elevilor, studentilor, autoritatilor locale si a mediului economic. Elevii si studentii vor fi implicati in deciziile privind curriculum-ul la dispozitia scolii, creditele transferabile, dar si in alegerea traseului educational personalizat.
In consiliile de administratie ale unitatilor de invatamant preuniversitar vor fi reprezentanti si parintii, care vor putea influenta decizia comunitatii educationale in favoarea intereselor elevului. In consiliile de administratie ale universitatii vor putea fi cooptati si reprezentanti ai mediului economic si cultural.
Noul proiect de lege privind sistemul educatiei ar urma sa fie discutat, in prima lectura, in sedinta de miercuri a Guvernului, organizata la Iasi, potrivit unor surse oficiale. Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament, in 15 septembrie 2009, pe proiectul Legii educatiei elaborat in mandatul Ecaterinei Andronescu.
In 18 noiembrie 2009, Curtea Constitutionala a decis ca Legea educatiei este neconstitutionala. Totodata, Curtea Constitutionala a decis ca Legea educatiei nu poate fi promovata prin angajarea raspunderii, ci doar prin dezbatere parlamentara.
Sursa: Mediafax