Previziuni sumbre pentru anul 2010, facute de parlamentarii maramureseni. Indiferent de culoarea politica, parlamentarii recunosc ca anul viitor va fi unul mult mai dificil decat 2009, din cauza crizei economice care se va accentua. Referindu-se la viata politica, demnitarii sunt de parere ca anul viitor va fi mai putina agitatie, pentru ca nu mai exista miza electorala, avand in vedere ca urmatoarele alegeri vor fi organizate abia in 2012.
Parlamentarii maramureseni anunta zile grele pentru poporul roman, invocata fiind si de aceasta data celebra criza economica, pe care se da vina de fiecare data cand in discutii e vorba despre nivelul de trai scazut al populatiei.
Deputatul PSD Maramures, Catalin Chereches, afirma ca atitudinea politica de anul viitor va fi “amprentata” de criza economica, motiv pentru care la nivel national se asteapta accentuarea tensiunilor sociale, pentru ca oamenii vor fi tot mai nemultumiti.
“Atitudinea politica si la nivel guvernamental si la nivel parlamentar va fi amprentata in primul rand de criza economica. Criza economica se va simti mult mai drastic in anul 2010. Vor fi multe convulsii sociale si asta se va reflecta si in zona politica, unde opozitia trebuie sa-si faca datoria, unde trebuie sa fie amendate anumite abuzuri pe care viitoarea guvernare le-ar putea face in plan economic si social”, a aratat Chereches.
Parlamentarul social democrat considera ca, totusi, pe plan politic, tensiunile nu vor mai fi de aceeasi amploare, pentru ca nu va mai exista o miza electorala asa cum s-a intamplat in 2009. “Si eu, ca si parlamentar, m-am cam saturat de aceste scandaluri, care daca stam sa le analizam n-au niciun fel de substanta si niciun fel de baza reala, in afara de un interes electoral, pana acum nu cred ca a exista o alta motivatie. Avand in vedere ca urmatoarele alegeri vor fi abia peste doi ani si jumatate, cred ca trebuie sa ne gandim mai mult la interesul cetatenilor si sa lasam scandalurile de-o parte”, a concluzionat Catalin Chereches.
Si senatorul PDL Maramures, Gheorghe Mihai Barlea, crede ca 2010 va fi unul mai linistit, din punct de vedere politic, deoarece nu sunt programate niciun fel de “competitii electorale”. Parlamentarul nu a scapat din vedere insa criza economica despre care spune ca isi va face simtite efectele si anul viitor. Demnitarul se arata insa optimist, declarand ca, totusi, in a doua jumatate a lui 2010, economia va intra intr-o alta etapa, aceea a redresarii.
“Sunt convins ca va fi un an lipsit de tensiunile din 2009, deoarece Guvernul care se prefigureaza sa fie finalizat pana la Craciun va gasi si resursele pentru a optimiza atat masurile anticriza, cat si protectia sociala necesara celor ce vor fi afectati eventual de aceste masuri. Nu va fi un an usor pentru ca redresarea economiei nu se poate face automat, ci pretinde si rabdare si o etapa mai indelungata, dar premisele sunt ca in a doua parte a anului viitor, sa avem o crestere economica, nu mare, dar semnificativa pentru trendul anilor viitori”, a spus Gheorghe Mihai Barlea.
Deputatul PNL Maramures, Vasile Berci, nu este insa deloc optimist cu privire la anul viitor, considerand ca 2010 va fi “un an apocaliptic”. Acesta preconizeaza ca in 2010, vor fi numeroase proteste, va aparea inflatia, iar somajul isi va infige coltii si mai mult in randul salariatilor.
Sursa: Camelia Tocaci